Metrorex, măsuri extreme pentru siguranța pasagerilor, după crima de la metrou

• Știri
Metrorex, măsuri extreme pentru siguranța pasagerilor, după crima de la metrou

După ce crima oribilă de la metrou a șocat întreaga țară, Metrorex anunță măsuri extreme pentru siguranța pasagerilor.(CITEȘTE ȘI: ANUNŢUL METROREX, DUPĂ CRIMA DIN STAŢIA DRISTOR 1: ”CU PRIVIRE LA MICŞORAREA VITEZEI…”)

Potrivit stiripesurse.ro, pentru sporirea siguranței cetățenilor la metrou, Asocierea TIAB – Grupul VINCI Logic IT Consult a propus Metrorex implementarea unui „sistem de protecție a călătorilor din stațiile de metrou prin instalarea de platforme cu uși culisante la peron”, în stația de metrou Victoriei 1.(NU RATA, AICI: TÂNĂR ÎNJUNGHIAT ÎN ZONA STAŢIEI DE METROU POLITEHNICA DIN CAPITALĂ. POZIŢIA OFICIALĂ A METROREX. CE SPUNE POLIŢIA)

Implementarea unui proiect- pilot se realizează doar în baza reglementărilor legale, precizează directorul Metrorex ing. Dumitru Şodolescu.

„În ceea ce privește proiectul de investiții din toate stațiile de metrou, menționăm că până la acest moment, nu s-a demonstrat îndeplinirea condițiilor necesare care să stea la baza unei decizii de implementare care să arate:

– baza legală pentru constituirea unui obiectiv de investiții;

– oportunitatea, necesitatea și mai ales capacitatea de a implementa acest proiect;

– parametrii tehnico-economici necesar a fi realizați, efortul financiar estimat, orizontul de timp estimat pentru realizare, eforturi suplimentare necesare pentru exploatare, aspect privind eficiența, costurile generate de introducerea și exploatarea acestor echipamente, estimarea valorică a beneficiului;

– metode de recuperare a investiției (având în vedere că toate costurile generate de proiect nu sunt direct productive și conduc implicit la creșterea costului specific per călător transportat);

– gestionarea situațiilor de urgență în condițiile utilizării porților de siguranță, reautorizarea pentru PSI și situații de urgență a tuturor stațiilor pentru noua configurare;

– gestionarea aspectelor care intră în incidență cu sistemul de siguranță a traficului, cunoscând faptul că acesta este la nivel SIL4, ceea ce ar presupune că este necesar ca sistemul de siguranță al peroanelor să fie proiectat la nivel similar cu sistemul de siguranță al traficului instalat pe tren;

– implicațiile datorate înființării suplimentar de formații de lucru specilizate, recrutarea de personal specializat pentru întreținere și asigurarea finanțării pentru mentenanță”, a anunțat un ocicial al Metrorex

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!