Mioara Roman a ajuns la spital. Mesajul transmis de fiica ei, Oana

• Vedete

Mioara Roman le-a dat emoții apropiaților, după ce a ajuns la spital. Într-un mesaj postat pe Internet, fata ei cea mică, fanii vedetei au aflat că se află pe mâinile medicilor ca să își facă analize medicale de rutină, dar și pentru un control amănunțit la inimă. Vă reamintim că în urmă cu câteva luni, fosta soție a lui Petre Roman a decis să se retragă din lumea mondenă.

Citește și: Unde a ajuns să locuiască Mioara Roman, fosta soție a premierului. Din cartierul miliardarilor, în blocul clanurilor!

Mioara Roman a ajuns la spital împreună cu una dintre fiicele sale

În vârstă de 78 de ani, Mioara Roman a fost însoțită la spital în această dimineață de fiica sa cea mică. Oana Roman a împărtășit fanilor bucuria că și-a convins în sfârșit mama să meargă la medic… după trei ani de discuții, dar a avut și emoții… odată cu vârsta vin și problemele medicale și fiica fostului premier se teme de ce e mai rău. Însă, are credință în Dumnezeu că analizele Mioarei Roman vor ieși bine.

“Am început ziua cu emoții pentru că am reusit să o conving pe mama după 3 ani să vin cu ea să-şi facă analize şi control la inimă. Tot ezita şi am reuşit să o aduc macar într-un loc decent şi civilizat! Doamne ajută!”, a scris Oana Roman pe o rețea de socializare.

Fosta soție a primului șef de Guvern după Revoluția din 1989 a împlinit 78 de ani în luna aprilie a acestui an.

Citește și: Oana Roman, adevărul despre operațiile estetice. „42 spre 43. Fără…”

Oana Roman şi Marius Elisei, nuntă și botez în urmă cu patru ani

Oana Roman şi Marius Elisei s-au căsătorit pe 15 iunie 2014. La nuntă a fost prezentă şi fiica lor. Şi asta pentru că fata fostului premier al ţării a devenit mamă pe 21 februarie 2014. Maria Isabela a venit pe lume la ora 11:00, prin cezariana şi a primit nota 10 la naştere. Ea a cântărit 2 kilograme şi 300 de grame.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta