Prima alianță de la Asia Express 2026. Au făcut deja ”cărțile” înainte să ajungă pe Drumul Mătăsii

Mirela Vaida și prietena ei, Oana Tomoiagă, au spus Da provocării Asia Express 2026- Drmul Mătăsii care va ajunge în China și Uzbekistan. Cele două prietene promit să fie autentice până la capăt în cadrul competiției și să transforme aventura Asia Express într-un adevărat drum inițiatic. În spatele curajului stau însă emoțiile lăsate acasă: Copiii vedetei i-au transmis mesaje, iar ea recunoaște că va duce cu ea, la propriu și la figurat, o parte din sufletul familiei în această experiență. Însă, una dintre surprize vine înainte de start: chiar de la Maurice Munteanu și Connie care par să fi conturat deja o legătură cu cele două. CANCAN.RO a fost martorul întregii povești și vă prezintă declarații în exclusivitate de la cele două echipe. 

Mirela Vaida și buna ei prietenă, Oana, sunt pregătite pentru una dintre cele mai nebunești experiențe din viața lor. Cele două mizează mai mult pe intuiție, și nu pe strategie, însă viața este de multe ori imprevizibilă. Exact când ne povesteau ce așteptări au de la aventura Asia Express, au apărut lângă ele Maurice Munteanu și colega lui, Connie. Să fie acesta un semn? Aflăm de la ei.

Mirela Vaida și colega ei, emoții înainte de plecare: „Aveam nevoie de un drum inițiatic”

CANCAN.RO: Fetelor sunteți pregătite pentru aventura Asia Express?

Mirela Vaida: Noi nu știm ce ne așteaptă, dar cred că asta este și frumusețea că dacă știam ce ne așteaptă, nu ne mai băgam. E frumos când nu știi în ce te bagi, te duci cu capul înainte și abia aștept să văd cea mai tare experiență pe care sunt convinsă că o vom trăi împreună.

Mirela Vaida și Oana Tomoiagă

Oana Tomoiagă: Suntem două nebune care și-au asumat această nebunie, nu avem cum să știm ce ne așteaptă acolo, dar important este că noi două plecăm prietene și sunt sigură că ne vom întoarce surori.

Mirela Vaida: Eu Oanei i-am  zis: Măi, fată, tu ești prea frumoasă, prea tânără, prea naivă, prea spirituală ca să te împiedice niște nebunii de-ale mele. Eu o să o iau razna, iar lumea știe că atunci când eu o iau razna, îmi zice ea un Tatăl nostru. Copiii mei au spus: Mama, tu ești nebunatică, dar îți ținem pumnii că ești a noastră. Eu nu știu cum voi reacționa la nervi, dar știm sigur că vom fi autentice, nu avem de ce să ne ferim, ne ducem în această lume nebună ca să ne cunoaștem, să experimentăm, să ne autoevaluăm și să ne descoperim. Cred că este cea mai faină experiență din viață.

Oana Tomoiagă: Și să ne cunoască și cei de acasă într-o formulă a noastră pe care nu au avut ocazia să o vadă. Ceea ce este acasă, oamenii o să vadă și acolo.

CANCAN.RO: Ce ți-au spus copiii când ai plecat? 

Carla-Maria(fiica Mirelei Vaida): Am spus că ești o fată nebună, ca mine. Îi urez să câștige că poate și dacă își pune ceva în cap, reușește.

Mirela Vaida: Ai încredere în mami că o să facă față experimentelor și experiențelor? Cum o să te rogi pentru mine?

Mirela Vaida

Carla- Maria: Doamne ajută ca mama să câștige și să nu pățească nimic, doar să ajungă acasă cu bine.

Mirela Vaida: Bagajul acesta e plin de plușuri pe care copiii mi le-au dat ca să îmi aduc aminte de ei la fiecare discuție, la fiecare drum. Eu cu ei în gând mă duc peste tot în lume. Oamenii deși mă știu ca pe doamna Mirela, eu acolo voi fi doar o fată care va plânge, va avea vulnerabilități, va lupta, va merge mai departe, va spune nu mai pot, dar de asta merg. Cred că aveam nevoie de un drum inițiatic la vârsta mea. Sunt pregătită să-i fac față.

Ce spun despre legătura cu Maurice Munteanu și Connie: „Nu întâmplător ați apărut”

CANCAN.RO: V-ați făcut vreo strategie? Aveți de gând să faceți alianțe cu cineva? 

Oana Tomoiagă: Nu avem nicio strategie. Noi mergem pe suflet, pe simț, avem o intuiție foarte bună, vom știi doar din priviri. Numai când mă uit în ochii ei albaștri (n.r. ai Mirelei) și știu ce vrea să fac. Nu are rost să ne facem strategii pentru că poți să îți faci multe planuri și să ajungi acolo și să-și dai seama că nu mai este valabil niciunul. Vom fi luptătoare pentru copiii noștri pentru a fi mândri de mamele lor. În toată nebunia asta a noastră, eu zic că vom merge departe.

Mirela Vaida: Marele premiu dacă va fi să vină, va fi consecința a ceea ce vom face și vom gândi acolo, nu mă interesează ca pe un scop, mă interesează călătoria până acolo.

Maurice Munteanu: O, CANCAN! De ce aici?

Mirela Vaida: Să ne urmărească prin deșerturile acelea pe acolo.

Maurice Munteanu și Connie Preda

Maurice Munteanu: Suntem niște simpli cetățeni, doamnă. Voi faceți din astea cu Red carpet, dacă a înșelat pe cineva cu altcineva. Eu nu sunt un subiect ofertant.

Oana Tomoiagă: Am fost întrebate de alianțe și am spus că nu ne-am gândit și vom merge în energia noastră bună, apoi ați apărut voi în spatele nostru.

Mirela Vaida: Nu întâmplător ați apărut acum.

Maurice Munteanu: Și pe ploaie! Să vină bănișorii!

Mirela Vaida: Amuletele să vină. S-a format (n.r. o alianță) în fața voastră, că noi n-am știut.

CITEȘTE ȘI: Vica Blochina, predicții despre parcursul Mirelei Vaida la Asia Express: ”Energia anului în care trăiește nu o ajută”

NU RATA: Mirela Vaida pleacă la Asia Express! Cine îi ţine locul la Acces Direct

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!