Mituri demontate despre alimente

Mituri demontate despre alimente

Trăim într-o perioadă în care internetul a ajuns o sursă inepuizabilă de informații. De la știri de actualitate din toată lumea până la documentare și filme, internetul îți oferă absolut tot. Poți să vorbești și cu rudele care au plecat peste hotare. E drept, internetul are multe avantaje, dar și dezavantajele ocupă ceva spațiu din listă. Un exemplu de dezavantaj al internetului ar fi modul de propagare al informațiilor, atât adevărate, cât și false. Tocmai de asta este bine să ai câteva surse la care știi că poți apela cu încredere. Un sfat foarte folositor, care ar putea să te ajute, este să verifici informația din trei surse diferite.

Dacă tot am vorbit despre informații false, să vorbim și despre cum te pot afecta ele. De exemplu, miturile despre diferite alimente și impactul negativ asupra sănătății. De ce sunt dăunătoare astfel de mituri? Pentru că te pot speria și determina să nu mai vrei să consumi acele alimente, care, mai mult ca sigur, te-ar ajuta.

Astfel, în acest articol o să demontăm, nu mobilă😄, ci mituri legate de diferite alimente și așa-zisele efecte negative ale acestora. Dintr-un motiv simplu, faptul că vezi anumite informații false pe internet legate de anumite alimente pe care, probabil, le consumai regulat și îți plăceau, te poate face să renunți la ele. Doar pentru că cineva a scos o informație din context și aceasta s-a împrăștiat pe tot internetul și în mentalul colectiv. Așa că, nu mai stăm și intrăm direct în pâine.

Evită gălbenușul de ou

Să stai departe de gălbenușul de ou, conține foarte mult colesterol și poate să-ți facă rău este un mit destul de întâlnit, dar, este doar pe jumătate adevărat. Haide să îți explicăm puțin. Este adevărat, gălbenușul de ou chiar conține colesterol, dar nu este singurul. Descoperă aici și alte produse congelate.

Una este să consumi alimente cu colesterol și alta este ca acesta să fie prezent în sânge. Gălbenușul de ou este cea mai hrănitoare parte a oului și conține foarte mulți nutrienți. Așa că, dacă nu ai, deja, probleme cu colesterolul consumă-l cu încredere.

Legumele congelate și fructele congelate nu au la fel de mulți nutrienți ca cele normale

Un alt mit destul de răspândit este acela că legumele congelate și fructele congelate nu conțin atât de mulți nutrienți, comparativ cu cele proaspete. Ei bine și acest mit legat de legume congelate și fructe, care și-a făcut loc în mentalul colectiv, deși este total neadevărat. Dar de asta suntem aici, ca să îți explicăm cum stă exact treaba.

O luăm de la început și îți spunem că frigul este cel mai bun agent de conservare și păstrează intacte vitaminele din fructe și legume. În plus, legumele congelate nu au nevoie de un proces lung pentru a ajunge așa, ci asta se întâmplă imediat. Astfel, legumele congelate își păstrează vitaminele și nutrienții. Mai ales că înainte de congelare, fructele și legume sunt culese în perioada lor de maturitate. Dacă te gândeai că aici se opresc avantajele, fructele și legumele congelate sunt spălate înainte, așa că tot ce faci este să le scoți din pungă și să le dezgheți.

Spanacul este foarte bogat în fier

Vorbim și despre un mit de care toată lumea s-a lăsat vrăjită. Spanacul este foarte bogat în fier. Acesta este alt mit care este pe jumătate adevărat. Faptul că spanacul este bogat în fier este adevărat, doar că nu este bogat în fierul de care ar avea nevoie organismul tău. În spanac găsești un tip de fier care este foarte greu de absorbit de către oganism.

Dacă ești în căutarea unor alimente bogate în fier poți încerca pește sau carne roșie.

Acestea au fost doar câteva dintre miturile pe care majoritatea oamenilor le știau, așa că sperăm că te-am ajutat să începi iar să mănânci ceva din lista de mai sus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!