„Moldo-Gol” s-a făcut „lup”: „Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare!”

„Moldo-Gol” s-a făcut „lup”: „Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare!”

Viorel Moldovan este noul antrenor al formației Petrolul Ploiești. Imediat după ce a semnat cu „lupii galbeni”, „Moldo-gol” a declarat că nu concepe să nu-și treacă în palmares promovarea cu Petrolul la finalul ediției 2020-2021 al Ligii 1.

„Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare, şi ideea în sine, aceea de a reuşi o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult şi a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploieşti. Ştiu că voi lucra la un club cu tradiţie, cu suporteri minunaţi, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul. Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în aducerea mea. Am văzut că sunt dorit foarte mult, lucru care îmi dă şi mai multă încredere şi energie pentru a reuşi ca, la finalul sezonului, să urcăm pe prima scenă fotbalistică”, a declarat Viorel Moldovan.

„Moldo-Gol” a avut parte de o prezentare spectaculoasă pe site-ul oficial al „lupilor”, unde au fost dezvăluite și numele colaboratorilor fostului tehnician al Chindiei.

„Viorel Moldovan este noul antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti, după ce a ajuns la un acord cu oficialii clubului nostru. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a semnat un angajament valabil pentru următoarele două stagiuni, dorinţa mărturisită fiind, bineînţeles, aceea a promovării pe scena primului eşalon. Viorel Moldovan va începe treaba la Petrolul de mâine, iar din staff-ul său vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) şi Stelian Isac (preparator fizic). Bun venit şi mult succes, Viorel Moldovan”, se arată pe site-ul oficial al „lupilor galbeni”.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea