Moldovenii ies din „top 6” după eșecul cu „Bătrâna Doamnă!”

Moldovenii ies din „top 6” după eșecul cu „Bătrâna Doamnă!”

FC Botoșani nu a reușit să dea greutate victoriei obținute runda precedent în deplasare la Mediaș cu Gaz Metan, cedând cu 3-2 duelul de pe teren propriu din cadrul rundei a IX-a a Ligii 1 cu UTA.

Arădenii au deschis scorul după un autogol al lui Holzmann fundașul stânga al FC Botoșani introducându-și balonul în propria poartă în încercarea de a respinge o minge trimisă de Morar (min. 5). Până la pauză, gruparea moldavă a reușit să întoarcă scorul grație a două lovituri de la 11 metri acordate de centralul Horațiu Feșnic. În minutul 26, debutantul Braun a fost faultat în careu iar Keita a marcat de la punctul cu var. Faza s-a repetat  cinci minute mai târziu, rolurile lui Braun și Keita fiind luate de Mihai Roman și Eduard Florescu, primul mitan încheindu-se cu scorul de 2-1 pentru moldoveni.

Croitoru eliminat  pentru proteste!

La trei minute de la reluarea partidei, Erico Da Silva a restabilit egalitatea punctând însă dintr-un off-side evident trecut cu vedere de asistenul Sebastian Gheorghe, reușita acestuia venind în urma unui fault acordat extrem de ușor de centralul Feșnic în apropierea careului. Croitoru a contestat vehement atât decizia lui Feșnic de a acorda fault cât și validarea golului egalizator și a fost trimis în tribune.

Fără principal pe bancă, botoșănenii au acuzat din plin șocul și în minutul 71, Eduard Pap se vede nevoit să scoată pentru a treia oară din plasă balonul după o execuție de excepție a lui Vlad Morar.

În minutul 77, Keita scapă pe contraatac dar șutează slab și Florin Iacob apără fără probleme. FC Botoșani a atacat pe finalul jocului dar fără să-și treacă în cont vreo ocazie clară, partida terminându-se cu victoria arădenilor. În urma acestui rezultat FC Botoșani a rămas cu 11 puncte și a căzut pe locul 7 în clasament în timp ce UTA a acumulat 14 puncte și a urcat pe locul 5.

Runda următoare FC Botoșani se va deplasa în Capitală pentru duelul cu FCSB în timp ce „Bătrâna Doamnă” va primi pe teren propriu vizita celor de la Gaz Metan Mediaș.

Programul etapei a IX-a Liga 1

FC Argeș – FC Voluntari 2-1
Dinamo București – Astra Giurgiu (Amânat)
Academica Clinceni – Sepsi 2-0
FC Botoșani – UTA 2-3
FC Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-1
Duminică, 1 noiembrie
ora 18:00 Poli Iași – Viitorul Constanța
ora 21:00 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș
Luni, 2 noiembire   
ora 21:00 Chindia Târgoviște – FCSB
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Click.ro
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea