NEWS » Simona Halep s-a retras de la Miami înaintea partidei cu Sevastova

Simona Halep, declarații despre momentul retragerii. Ce turneu important așteaptă tenismena

În această seară, începând cu ora 23:00, Simona Halep ar fi trebuit să o întâlnească pe sportiva letonă Anastasija Sevastova în cadrul șaisprezecimilor de finală ale turneului WTA de la Miami. Din nefericire, Simona Halep a declarat forfait și s-a retras înaitne ca meciul să aibă loc.

Simona Halep s-a retras din cauza problemelor medicale

Anunțul constănțencei a venit pe rețele de socializare la aproximativ ora 17:00 – ora României. Această a declarat următoarele:

“îmi pare foarte rău că trebuie să renunț la problemele de simplu și dublu de la Miami, însă accidentarea mea nu mă lasă să joc așa cum mi-aș fi dorit. Sunt tristă pentru că nu pot continua, am vrut să vin aici și să dau tot ce am mai bun și să joc cât mai multe meciuri, dar din păcate nu pot. Sper ca anul viitor mă voi întoarce mai sănătoasă și mai bună. Vreau să transmit un mulțumesc uriaș organizatorilor de la Miami și de la WTA pentru toate eforturile depuse în organizarea acestui mare eveniment și pentru că ne-au făcut să ne simțim în siguranță.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24

iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania