Nicio rudă nu-l va conduce pe ultimul drum pe Lorenzo Sanz, fostul președinte al lui Real Madrid

Nicio rudă nu-l va conduce pe ultimul drum pe Lorenzo Sanz, fostul președinte al lui Real Madrid

Lorenzo Sanz, fost preşedinte al lui Real Madrid, a murit, după ce a fost infectat cu coronavirus. Nicio rudă nu va fi alături de el pe ultimul drum, din măsuri de siguranță luate de guversnul spaniel. Trupul neînsuflețit va fi incinerat la crematoriul Samn Lorenzo, din El Escorial.

”Tatăl meu a murit. Nu a meritat un sfârșit într-o asemenea manieră. Unul dintre cei mai buni, cei mai curajoși și muncitori oameni pe care i-am văzut în viața mea. Familia lui și Real Madrid au fost pasiunea lui”, a scris fiul lui Sanz sâmbătă, după decesul lui Lorenzo Sanz Duran, pe Twitter. (CITEȘTE ȘI: DE AICI A PLECAT MEGA-SCANDALUL DE LA SUCEAVA! MESAJUL AUDIO AL UNUI MEDIC: ”ÎȚI SCUIPA ĂLA-N FAȚĂ, NU-ȚI SCUIPA…” 92 DE INFECTAȚI, SPITALUL A FOST ÎNCHIS)

Lorenzo Sanz avea 76 de ani

Sanz a fost internat la un spital din Madrid, unde a fost diagnosticat cu COVID-19. Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit în ultimele zile. El suferea de mai multe afecţiuni respiratorii, dar şi de diabet.

Cine a fost Lorenzo Sanz

Sanz a fost la cârma echipei Real Madrid din noiembrie 1995 până în iulie 2000, perioadă în care echipa a cucerit de două ori Liga Campionilor după o așteptare de 32 de ani. În palmares mai figurează titlul în Primera, o Supercupă a Spaniei și una Intercontinentală. (CITEȘTE ȘI: KLAUS IOHANNIS, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ DECESELE DIN ROMÂNIA DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI)

Pe 24 mai 2000, Real Madrid a câștigat pentru a 8-a oară Liga Campionilor în finala contra Valenciei lui Adrian Ilie la Paris, dar peste două luni Lorenzo Sanz a pierdut alegerile în fața lui Florentino Perez.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Criza energetică scoate la iveală factura ultimilor 30 de ani. Cum a ajuns România să-și piardă industria, să închidă capacități energetice și să vândă energia ieftin, dar să o cumpere scump. Doctorul inginer Petru Ianc face radiografia crizei
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli