Nicole Cherry, în tandrețuri cu iubitul pe pârtie. S-au sărutat și…

Nicole Cherry are o relație cu Florin, un tânăr în vârstă de 28 de ani. Cei doi și-au petrecut vacanța de iarnă la munte, într-o stațiune de lux. Au fost inclusiv la schi, unde au fost fotografiați în ipostaze tandre.

Nicole Cherry și iubitul ei s-au sărutat pe pârtie, iar imaginea a ajuns pe rețelele de socializare ale artistei. „Ce îmi face iarna mai caldă”, a scris cântăreța lângă imaginile cu Florin.

„Sunt într-o relaţie, dar nu îmi creez aşteptări, nu îmi fac planuri prea departe. Încerc să mă ţin cu picioarele pe pământ, să mă bucur de fiecare moment. Aşa e mult mai bine, şi pentru mine şi pentru el. Efectiv aşa e mai bine, pentru noi ca şi relaţie. Ne vedem cât de des putem. El este foarte ocupat, la fel sunt şi eu şi încercăm să avem o balanţă. Nu cred în chestia asta, că văzutul în fiecare zi e sănătos. E bine să ni se mai facă dor. El are 28 şi eu 20 de ani… …Da, aşa s-a întâmplat. (n.r.tatăl ei i-a făcut cunoştinţă cu actualul iubit). (…) Îmi place că e matur, că e sigur pe el, pe ceea ce face şi chestia asta îmi dă şi mie o siguranţă. Se gândeşte foarte mult la afacerea lui, e independent”, declara Nicole Chery într-un recent interviu acordat revistei Viva.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!