Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a ieșit din arest preventiv, informează AFP. Sarkozy fusese arestat preventiv în cadrul anchetei privind finanţarea din Libia a campaniei prezidenţiale din 2007.
„Arestul preventiv al lui Nicolas Sarkozy s-a terminat”, a declarat o sursă citată de AFP. Nicolas Sarkozy este vizat încă din aprilie 2013 de o anchetă cu privire la acuzaţii referitoare la o finanţare din Libia. Banii ar proveni de la Muammar Kadhafi. Suma ar fi fost folosită în cadrul campaniei sale pentru scrutinul prezidenţial din 2007. În acel an, campania a fost un succes și el a devenit preşedinte.
Este prima dată când fostul președinte francez a fost audiat pe această temă. Ancheta judiciară a fost deschisă în aprilie 2013. După publicarea, în mai 2012, de către site-ul Mediapart a unui document libian care prezintă fonduri trimise de fostul dictator libian Muammar Gaddafi pentru campania lui Nicolas Sarkozy, autoritățiile s-au autosesizat. Investigaţiile judecătorilor au făcut progrese considerabile. Suspiciunile cu privire la finanţarea primită de fostului şef de stat al Franţei . El ar fi primit în total, suma de 50 de milioane de euro din partea lui Muammar Gaddafi pentru finanțarea campaniei la alegerile prezidențiale.