Niţă nu va uita toată viaţa debutul sub tricolor!

Publicat: 10/11/2017 | 09:00
Niţă nu va uita toată viaţa debutul sub tricolor!

Florin Niţă a declarat că va înrăma tricoul în care a debutat la naţionala României.„Voi înrăma acest tricou! Şi Bogdan Lobonţ m-a ajutat foarte mult, mi-a spus să joc ceea ce ştiu, pentru că nu s-a schimbat fotbalul, e acelaşi”, a afirmat Florin Niţă.

Introdus în teren în amicalul câştigat cu Turcia, scor 2-0, de la Cluj de pe arena „Dr. Constantrin Rădulescu” în minutul 71 de selecţionerul Comsin Contra, goalkeeperul în vârstă de 30 de ani al FCSB a spus că nu va uita toată viaţa lui acest moment, declarând că se simte efectiv în al noulea cer după ce a avut şansa debutului sub tricolor. Florin Niţă a spus că a visat la acest moment de când era copil.

„Este un moment unic în viaţa şi cariera mea, mi-am dorit asta de copil. Nu mă aşteptam să joc, dar am primit înainte de meci vestea asta frumoasă, m-am bucurat foarte mult. Am simţit o foarte mare onoare să apăr poarta naţionalei, mai ales pentru că am în spate mulţi portari foarte grei. Le mulţumesc celor care au avut încredere in mine, sunt foarte fericit. Sunt foarte bucuros că am făcut un meci bun, e un plus şi că nu am luat gol. Suntem patru portari buni, ceilalţi trei au experienţă foarte mare, joacă afară, sunt foarte bucuros că sunt alături de aici”, a declarat Florin Niţă, goalkeeperul FCSB.

În cele 19 minute pe care le-a buifat în poarta naţionalei, Florin Niţă, a avut mult de muncă, reuşind însă prin prestaţia avută să păstreze scorul la 2-0, exact cât era în momentul în care el a intrat pe gazon.

                                    

Cristi P.

 

Citește și...