Recent, George Buhnici (41 de ani) a reușit să creeze un val de reacții, după declarațiile pe care le-a făcut la un festival de la malul mării. Aflat în compania soției sale, bărbatul a avut un derapaj sexist. În acest sens, CNCD s-a autosesizat, iar mai multe persoane publice și-au expus părerile referitoare la comportamentul verbal avut în interviu. Însă, în urmă cu câteva luni, George Buhnici a făcut alte declarații, în cadrul unui podcast, legate de modul în care femeile se îmbracă la plajă.
În cadrul unui podcast, George Buhnici a făcut o serie de declarații, înainte să fie luat în „vizorul” oficialilor din cadrul CNCD și să revolte opinia publică din cauza declarațiilor pe care le făcuse la o emisiune de la Antena Stars.
”Suntem mai pudici și mai cretini ca niciodată. Uită-te la femei, a revenit la modă costumul de baie dintr-o singură piesă. Pe bune? O piesă? Dar ce s-a întâmplat, între timp, cu bikini care deveniseră din ce în ce mai subțiri, ca să vezi ceva piele? Că te îmbraci în costum de baie… Mie îmi place, când mă duc la mare, să văd piele multă. Nu de-aia ne ducem acolo? Mi se pare că femeile au început să se îmbrace foarte tare, arătăm mai puțină piele ca niciodată, ori pentru că nu ne place cum arătăm, și există și multă frustrare. (…) Eu, la mare, aș vrea să mergem în fundul gol”, a spus George Buhnici.
Gojira i-a răspuns: ”Sunt locuri speciale pentru asta”.
George Buhnici a continuat: ”Dar de ce nu peste tot? Întrebare legitimă. De ce trebuie să purtăm costum de baie la mare?”.
Vezi și: GEORGE BUHNICI, DAT AFARĂ DE LA PRO TV? DE CE A PLECAT, DE FAPT, DE LA ILIKEIT
Gojira: ”E o convenție”
George Buhnici: ”Exact. Are legătură cu ceva natural?”
Gojira: ”Are legătură, cu expulzarea lui Adam și Eva din Grădina Edenului. Are legătură cu păcatul originar”
George Buhnici: ”Nu e natural”
Gojira: ”Păi nu e natural, tocmai de-aia e păcat, de-aia ai cruce pe care trebuie să o porți. Crucea pe care trebuie să o porți tu, George Buhnici, este slipul la mare”
George Buhnici: ”Fă o singură dată baie în fundul gol și o să vezi cât de bine te simți”
De asemenea, George Buhnici a făcut și o altă declarație controversată, în cadrul aceluiași podcast, referitoare la o femeie „mai săracă” decât el, „ușor supraponderală”, care mânca o merdenea.
”Trigger alert! Acum o să zică toți că sunt un nenorocit din ăla, că mă uitam de sus. Mă uitam de pe scara rulantă în jos. Era o doamnă mai săracă decât mine, care se vedea clar că era într-o uniformă de femeie de serviciu, care își terminase tura și stătea liniștită, așa, cumva jenată, pe un colț, pe o bâncuță în mall, mâncând o merdenea. Așa, o femeie ușor supraponderală.
Ce simți când te uiți la o femeie care tocmai, săraca, a muncit, a ieșit din tură, este cel puțin ușor supraponderală și mănâncă o merdenea? (…) Eu am prostul obicei să mă uit la oameni și îmi imaginez chestii și mă gândesc.
Eu, ca unul care a slăbit și pot să privesc de sus de pe scara rulantă, mă gândeam: Bă, serios? Nu simți că e ceva în neregulă în viața ta? Ți s-a făcut fomiță și aveai nevoie de o gustărică și tot ce ai putut să faci a fost să bagi în tine niște făină cu ulei?”, a spus George Buhnici în cadrul podcastului ”Aproximativ Discutii & Gojira”.
Sursă foto: Facebook