Nunta fetei lui Ilie Bolojan a acaparat Oradea. Orașul e conectat la evenimentul din familia fostului premier

Oradea a devenit sâmbătă punctul de atracție al unui eveniment important din familia lui Ilie Bolojan. Lucia Maria, fiica cea mare a fostului premier, și-a unit destinele cu Daniel Bota, iar nunta nu a trecut deloc neobservată. Alaiul de invitați a traversat centrul orașului, în ținute de gală. Printre participanți s-au aflat și nume cunoscute din PNL.

Zi importantă în familia lui Ilie Bolojan! Fiica cea mare a liderului liberal, Lucia Maria, s-a căsătorit sâmbătă, 14 noiembrie, cu Daniel Bota, fost fotbalist la FC Bihor. Evenimentul a avut loc la Oradea, oraș strâns legat de cariera politică și administrativă a fostului premier.Nunta a atras atenția și dincolo de cercul familiei și al apropiaților.

Potrivit informațiilor publicate de Gândul, după cununia civilă de la Primăria Oradea, invitații au pornit în alai prin centrul orașului, îndreptându-se spre următorul moment al ceremoniei. Străzile pietonale au fost pline de nuntași îmbrăcați în haine elegante, iar trecătorii au putut urmări desfășurarea evenimentului.

Alaiul de nuntă a traversat centrul Oradiei/ sursa foto: gândul.ro

Nunta fiicei lui Ilie Bolojan a adunat nume importante din PNL

Nu doar ținutele invitaților au atras privirile, ci și lista participanților. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Partidului Național Liberal, printre care primarul Oradei, Florin Birta. Pentru Ilie Bolojan, ziua de sâmbătă a fost una specială, în care a avut rolul de socru mic.

Așa cum se poate observa și în imaginile publicate de Gândul, alaiul a fost unul numeros. Bărbații au ales costume elegante, unele completate de papioane, în timp ce doamnele au mizat pe rochii de seară, în culori precum vișiniu, negru sau albastru.

De altfel, interesul pentru eveniment a fost alimentat și de prezența unor nume cunoscute din politica românească. Printre participanții s-au numărat Dan Motreanu, Mihai Jurca și Ciprian Ciucu.

Lucia Maria Bolojan și-a unit destinul cu Daniel Bota/ sursa foto: gândul.ro

Unde a avut loc nunta Luciei Maria Bolojan

Cununia civilă a avut loc la Primăria Oradea, iar ceremonia religioasă s-a desfășurat la Biserica cu Lună, una dintre clădirile emblematice ale orașului. Ulterior, petrecerea a fost programată la Palazzo Grand Hall, o locație pentru evenimentele private.

Lucia Maria Bolojan are 30 de ani și este arhitectă, în timp ce Daniel Bota, în vârstă de 34 de ani, are un trecut în fotbalul bihorean. Acesta a făcut parte din lotul echipei FC Bihor în 2013, pe vremea când formația evolua în Liga a II-a.

Deși evenimentul a adus laolaltă mai multe nume din lumea politică, reprezentanții PNL au ținut să precizeze că nu este vorba despre o nuntă de partid. Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al formațiunii, a transmis că evenimentul este unul privat.

Gândul a publicat imagini și detalii de la eveniment. Materialul integral poate fi citit AICI.

VEZI ȘI: Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale

CITEȘTE ȘI: Primele imagini de la nunta fiicei lui Ilie Bolojan! Cum au apărut mirii la cununia civilă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Claudia Pătrășcanu, prima reacție după ce a fost dată în judecată de Protecția Copilului din Giurgiu. Ce mesaj a transmis artista
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, prima reacție după ce a fost dată în judecată de Protecția Copilului din Giurgiu. Ce mesaj a transmis artista
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Peste 8.000 de oameni protestează la Arestul Central, unde se află Călin Georgescu. „Ați arestat un om nevinovat!”, „Justiție, nu corupție!”. George Simion: „Nu ne dezicem de Călin Georgescu”
Gandul.ro
Peste 8.000 de oameni protestează la Arestul Central, unde se află Călin Georgescu. „Ați arestat un om nevinovat!”, „Justiție, nu corupție!”. George Simion: „Nu ne dezicem de Călin Georgescu”
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!