O doctoriță a decedat după ce a fost agresată fizic de fostul partener. Acuzatul se află încă în libertate

O doctoriță a decedat după ce a fost agresată fizic de fostul partener. Acuzatul se află încă în libertate
Foto: Facebook

O doctoriță din Burgas a murit la două luni după ce a fost bătută brutal de fostul său partener și coleg, în timpul unei petreceri. Incidentul terifiant a avut loc de Ziua Medicilor și s-a soldat cu decesul tinerei două luni mai târziu. Suspectul se află încă în libertate, dar anchetatorii iau în considerare o revizuire a acuzației.

Tanya Kostadinova a fost agresată fizic de fostul său iubit, în luna aprilie, după o ceartă izbucnită în timpul unei reuniuni de Ziua Medicilor, la un local. Câteva zile mai târziu după incident, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutățit brusc, conducând la spitalizare. Din nefericire, medicii nu au reușit să o salveze pe fata care a murit după ce a trecut printr-o perioadă de comă.

Suspectul a fost reținut imediat după săvârșirea faptei timp de 72 de ore. Acesta a fost acuzat de vătămare corporală moderată.

„Din probele adunate până în prezent în dosar, nu există dovezi ale unui atac repetat asupra doctorului Kostadinova. Acuzatul are dublă cetățenie, turcă și bulgară. Acesta a lucrat împreună cu victima în departamentul de urgență al unui mare spital din Burgas. În prezent, este suspendat din funcție. El și persoana vătămată aveau o relație”, a explicat Maria Markova de la Parchetul Districtual Burgas, potrivit Novinite.

Citește și: ULTIMELE cuvinte pe care Andreea, tânăra ucisă de concubinul ei, i le-a spus mamei sale înainte să se prăbușească sub o ploaie de lovituri de topor

Parchetul confirmă o posibilă revizuire a anchetei

Potrivit Mariei Markova, acuzatul nu este în prezent deținut, dar i s-a interzis să părăsească țara.

Markova a dezvăluit că loviturile împotriva doctoriței au fost aplicate într-un local unde sărbătorea cu colegii săi. Între cei doi a izbucnit un conflict verbal, care a escaladat într-o altercație fizică.

Inițial Tanya nu a prezentat semne de răni grave. În zilele care au urmat agresiunii, ea și-a continuat rutina zilnică, mergând la serviciu și chiar la sala de fitness. Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, a început să simtă un disconfort și a solicitat ajutor medical. A fost internată în același spital privat unde lucra. Starea ei s-a deteriorat rapid și a intrat într-o comă din care nu și-a mai revenit.

Parchetul Districtual din Burgas a confirmat că acuzația asupra suspectului ar putea fi revizuită, având în vedere decesul victimei.

Citește și: După Teodora Marcu, o altă tânără însărcinată a fost omorâtă de bărbatul pe care voia să-l părăsească. Andreea ceruse mai multe ordine de protecție

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!