Bianca Drăgușanu este cunoscută pentru numeroasele intervenții estetice la care a apelat de-a lungul anilor, însă se pare că vedeta nu se oprește aici. În urmă cu câteva luni, aceasta a trecut printr-o nouă operație estetică. La ce procedură a recurs de această dată și cum arată rezultatul?
De-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a făcut mai multe intervenții estetice, printre acestea numărându-se implantul mamar, rinoplastia, blefaroplastia, cantopexia, procedură prin care se modifică forma ochilor, dar și mai multe corecții la nivelul feței.
Bianca Drăgușanu și-a operat urechile
De această dată, vedeta a ales să facă o nouă schimbare și a apelat la otoplastie, o intervenție chirurgicală prin care se corectează forma sau poziția urechilor. Operația a avut loc în urmă cu câteva luni, iar Bianca Drăgușanu a vorbit despre această experiență pe rețelele de socializare.
La scurt timp după intervenție, aceasta le-a arătat urmăritorilor că poartă un pansament în zona capului și le-a explicat că tocmai trecuse printr-o nouă procedură estetică. Vedeta a povestit că se afla la medic pentru schimbarea pansamentului, după ce fusese operată cu doar două zile înainte. De asemenea, a mărturisit că primele zile au fost mai dificile, întrucât medicii i-au recomandat să nu doarmă în această perioadă.
„În cazul în care vă întrebați ce fac eu duminică, iată că am venit să îmi schimb pansamentul, pentru că vineri mi-am făcut otoplastia despre care v-am tot vorbit. Am făcut-o și pe asta! Am avut două zile în care mi s-a spus că nu am să pot dormi, dar de astăzi se pare că lucrurile încep să se prezinte foarte bine”, a declarat Bianca Drăgușanu, în urmă cu ceva timp.
Ulterior, Bianca a revenit cu detalii despre rezultatul intervenției și a spus că este mulțumită de felul în care arată urechile sale după operație. Otoplastia este o intervenție chirurgicală estetică prin care se corectează forma, poziția sau dimensiunea urechilor. Este folosită cel mai des pentru a apropia urechile depărtate de cap.
„Și da, acum îmi plac urechile mele. Pentru cei care au omis acest detaliu, am făcut otoplastie acum cinci luni.”, a scria Bianca Drăgușanu pe rețelele de socializare.

Sursa foto: social media