O minoră de 8 ani a sunat la 112 și a spus că este sechestrată. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fetița

Polițiștii olteni au fost alertați de o minoră, de 8 ani, care a sesizat că este sechestrată. Aceasta a fost identificată în aproximativ 60 de minute, dovedindu-se că a fost o farsă.

 În jurul orei 13.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de un copil, că ar fi sechestrat, fără a furniza alte detalii. După efectuarea apelului telefonul a fost oprit.

Polițiștii de investigații criminale au demarat de îndată cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.  În aproximativ 60 de minute, polițiștii au stabilit faptul că, o minoră, de 8 ani, din comuna Valea Mare, în timp ce se afla în municipiul Slatina, ar fi apelat 112, sesizând că este sechestrată, fapt care nu s-a confirmat.

Minora a fost depistată de polițiști în comuna Valea Mare. Gestul său a fost motivat ca o joacă.

Apelarea nejustificată a numărului 112 nu este o joacă de copii, un apel fals putând împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la tine sau la cineva drag ție! Un minut poate face diferența între viață şi moarte!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Martha Stewart, obligată să își ceară scuze după ce costumul ei de Halloween a stârnit un val uriaș de critici. „A fost lipsit de sensibilitate și nu a fost deloc amuzant”
Click.ro

Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24

Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24

Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania