O nouă anchetă la spitalul din Urziceni. Un tânăr a murit acasă, după ce i s-a dat drumul din unitatea medicală

O nouă anchetă la spitalul din Urziceni. Un tânăr a murit acasă, după ce i s-a dat drumul din unitatea medicală
Cazuri șocante la spitalul din Urziceni / Foto: Captură Video

Detalii cutremurătoare ies la iveală din cadrul Spitalului Municipal Urziceni. După ce o tânără a născut pe trotuar, în fața unității medicale, autoritățile au aflat de cazul unui bărbat care și-a pierdut viața la câteva ore după ce mersese la același spital. Soția decedatului face acuzații șocante la adresa personalului medical.

Imagini dureroase, dar care arată o realitate cruntă a vremurilor în care trăim, au fost surprinse de un trecător în fața spitalului din Urziceni, acolo unde o tânără aducea pe lume un copil. Femeia, în vârstă de 24 de ani, se prezentase la camera de primiri urgențe, însă, nu ar fi fost primită, pe motiv că nu erau locuri libere. După ce autoritățile au intrat pe fir, managerul Spitalului a declarat că unitatea nu are linie de gardă de ginecologie. Astfel, tânăra care se afla în travaliu, la momentul prezentării în unitatea medicală, a fost nevoită să nască pe trotuar, în fața spitalului, ajutată de un membru de la ambulanță. Scenele au cutremurat întreaga țară și au ajuns sub atenția Ministerului Sănătății. (VEZI AICI IMAGINILE)

CITEȘTE ȘI: O FEMEIE A NĂSCUT PE TROTUAR, DUPĂ CE NU A FOST PRIMITĂ ÎN SPITAL LA URZICENI. IMAGINILE CARE AU REVOLTAT O ÎNTREAGĂ ROMÂNIE

Un tânăr și-a pierdut viața, după ce s-a prezentat la același spital

După cazul tinerei de 24 de ani, a ieșit la iveală o situație mult mai tragică. Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat duminică, la același spital, spunând că are dureri mari în piept. Soția lui acuză personalul medical de faptul că tânărul ar fi fost tratat cu superficialitate, apoi trimis acasă. Câteva ore mai târziu, el s-a stins din viață în propria casă. Polițiștii din orașul Fierbinți-Târg au fost sesizați, prin apel 112, că bărbatul a murit.

CITEȘTE ȘI: IMAGINI DE COȘMAR SURPRINSE ÎN MAI MULTE CĂMINE STUDENȚEȘTI DIN BUCUREȘTI. CAMERE PLINE DE GÂNDACI ȘI MIZERIE, CU PEREȚI ȘI SALTELE MUCEGĂITE

Anchetatorii au făcut cercetări și au aflat că înainte să-și dea ultima suflare, tânărul a mers la Spitalul Municipal Urziceni, unde a cerut ajutor. Soția lui spune că nu a primit sprijinul cerut, iar bolnavul a fost trimis acasă, acolo unde a și murit la scurt timp. În schimb, managerul unității medicale spune că medicul de gardă l-a consultat, i-a făcut o electrocardiogramă, iar pacientul a stat sub observație două ore, după care a spus că se simte bine și că vrea acasă. Medicul i-ar fi recomandat la plecare un consult cardiologic amănunțit, notează stirileprotv.ro.

Acum, autoritățile din Urziceni fac cercetări și-n acest caz. Luni, ei au audiat la Spitalul Municipal toate persoanele cu care tânărul de 32 de ani a intrat în contact. Au fost ridicate și multe probe, dar și imagini de pe camerele de supraveghere. La acestea se va adăuga la dosar și cauza morții. Procurorii vor decide dacă pun pe cineva sub acuzare, pentru infracțiuni de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Da, zvonurile sunt adevărate!” Tom Cruise, cu cămașa desfăcută și blugi strâmți, în primul interviu din ultimii 10 ani
Click.ro
„Da, zvonurile sunt adevărate!” Tom Cruise, cu cămașa desfăcută și blugi strâmți, în primul interviu din ultimii 10 ani
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cum s-a făcut mobilizarea pentru protestul violent din Piața Victoriei. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje
Digi24
Cum s-a făcut mobilizarea pentru protestul violent din Piața Victoriei. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Șase persoane au fost reținute după protestele din Piața Victoriei care au degenerat și au ajuns la violențe – Surse
Gandul.ro
Șase persoane au fost reținute după protestele din Piața Victoriei care au degenerat și au ajuns la violențe – Surse
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani