O tânăra a murit după ce a căzut cu motorul, pe șoseaua Pipera. Alexandra s-a stins din viaţa sub privirile prietenului său

O tânără de 30 de ani a murit, aseară, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut de pe motor. Tragedia s-a petrecut pe şoseaua Pipera. Motociclista era însoţită de un prieten, care a asistat şocat la întreaga scenă.

Alexandra avea 30 de ani şi era din Vâlcea. Pasiunea pentru adrenalină i-a adus sfârşitul. Tânăra s-a stins chiar sub ochii prietenului său, după ce nu a mai putut să controleze motocicleta pe care o conducea şi s-a prăbuşit pe asfalt.

Mai exact, în timp ce se plimbau, fiecare cu motorul său, au fost nevoiţi să coboare un pod, moment în care roata din faţă ar fi început să trepideze, după ce a apăsat frâna, iar tânăra s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt.

CITEŞTE ŞI: O FEMEIE S-A URCAT BEATĂ LA VOLAN ȘI A PROVOCAT O ADEVĂRATĂ TRAGEDIE. CÂTE VICTIME AU FOST UCISE ÎN ACCIDENT

Unii martori spun însă că tânăra ar fi circulat cu viteză. Acesta ar fi şi motivul pentru care motocicleta ar fi ajuns, târâş, la mai bine de 150 de metri distanţă de locul accidentului.

„Când am ieşit afară era motorul aici, singur, jos. A venit târâş de acolo, singur, fără nimeni pe el”, mărturisește un paznic.

Femeia nu a avut nicio şansă să scape cu viaţă.

„Echipajul medical sosit la faţa locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, a declarat decesul acesteia”, a declarat Anne Ciolcă – IPJ Ilfov.

Alexandra a murit după ce a căzut cu motorul, pe șoseaua Pipera

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!