O tânără din Suceava le-a spus polițiștilor că a fost violată și i s-a furat telefonul. Ce au descoperit oamenii legii

O tânără din Suceava le-a spus polițiștilor că a fost violată și i s-a furat telefonul. Numai că polițiștii au făcut anchetă, iar în urma acesteia s-a dovedit că fata a mințit pe alocuri.

Fata a întreținut relații intime cu un student, iar a doua zi a sunat la 112 și a spus că a fost violată și i s-a furat telefonul. Polițiștii au deschis o anchetă și au aflat adevărata poveste.

În 2016, Ștefan Ș., din Gura Humorului, student masterand la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Suceava, a cunoscut o fată, pe Diana T., într-un club. Tânărul, un prieten al său și respectiva fată, aflată sub influența băuturilor alcoolice, au plecat din club și au ajuns la locuința ei, unde au întreținut relații intime. Cei doi bărbați au plecat apoi din casa fetei.

Înainte de a pleca, Ștefan Ș. a luat cu el telefonul fetei, din care a șters mai multe poze și conversații.

Fata a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că a fost violată și i-a fost furat telefonul, scrie suceavanews.ro.

În urma cercetărilor, anchetatorii au decis clasarea cauzei pentru viol, dar nu și pentru furtul telefonului. Tânărul a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro

Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24

Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24

Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania