Oana Lovin va avea emisiune la televizor. Unde o poți vedea pe starletă în fiecare seară de la ora 23:30?

Oana Lovin va avea emisiune la televizor. Unde o poți vedea pe starletă în fiecare seară de la ora 23:30?

Oana Lovin este una dintre cele mai controversate prezențe feminine din sfera publică actuală. Din momentul în care a devenit o prezență constantă la toate mitingurile organizate în contextul pandemiei, capitalul ei de imagine a crescut considerabil, iar acest lucru i-a “oferit” job în TV.

“Acest proiect tv va avea un rol important în procesul de vindecare și trezire a neamului românesc mult prea greu încercat în ultimii 31 de ani. În aceste vremuri în care suntem invadați mai mult ca oricând de tot felul de canale media care prezintă orice mai puțin problemele de interes național și problemele fundamentale ale românilor, aceast proiect TV va fi o gură de aer proaspăt pentru că situația actuală din țară va fi prezentată de cetățeni în timp real, iar eu voi fi doar interfață lor.

Trebuie să recunosc că nu m-am văzut făcând televiziune vreodată, dar faptul că va fi o altfel de emisiune, o emisiune în care se pune reflectorul pe cetățeanul de rând, pe situația de facto a României cu bune și cu rele, m-a făcut să accept această colaborare fără să stau prea mult pe gânduri”, a povestit vedeta Metropola TV.

Despre Oana Lovin s-au spus și s-au scris foarte multe lucruri, mai mult sau mai puțin discutabile.

“FIECARE ATAC ȘI FIECARE ARTICOL DEFĂIMĂTOR LA ADRESA MEA AU FOST PENTRU MINE REACȚIUNI LA ACȚIUNILE MELE, AU FOST DOVADA FAPTULUI CĂ DERANJEZ, PENTRU CĂ ADEVĂRUL DERANJEAZĂ ÎNTR-ADEVAR ȘI TOATĂ CAMPANIA DE DENIGRARE A FOST SEMNALUL CLAR CĂ SUNT PE DRUMUL CEL BUN ȘI TREBUIE SĂ-MI CONTINUI LUPTA. LUPTA MEA A FOST ÎNTR-ADEVAR ÎNGREUNATĂ, ATÂT ÎN SOCIAL MEDIA PRIN PAGINI ȘI CONTURI ÎNCHISE PESTE NOAPTE FĂRĂ MOTIVARE, CÂT ȘI PRIN DIVERSE FORME DE INTIMIDARE ÎN VIAȚĂ DE ZI CU ZI, PROCESE, PLÂNGERI, JANDARMI ȘI POLIȚIE LA UȘA CASEI, AMENZI PESTE AMENZI. TOATE ACESTE LUCRURI NU AU FĂCUT ALTCEVA DECÂT SĂ MĂ MATURIZEZE, SĂ MĂ CĂLEASCĂ ȘI SĂ MĂ ADUCĂ MAI APROAPE DE MOMENTUL DE AZI”, conchide vedeta TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă