Obama ii plateste datoriile lui Hillary

• Știri
Obama ii plateste datoriile lui Hillary

AUTOFINANTARE. Hillary Clinton a adus de acasa jumatate din banii cu care isi face imagine AJUTOR. Obama le-ar putea cere sponsorilor sai sa redirectioneze fonduri in conturile contracandidatei lui Cheltuitoare. Fosta prima doamna a Americii a investit 21 de milioane de dolari in campania electorala pentru Casa Alba Dana Arama Candidata la investitura democrata pentru alegerile prezidentiale din SUA, Hillary Clinton, ar putea avea nevoie de ajutorul rivalului sau, Barack Obama, pentru a-si plati datoria din campanie, in valoare de peste zece milioane de euro, relateaza „Los Angeles Times”. Peste jumatate din datoria de 21 de milioane de dolari investita in campanie de Clinton reprezinta banii personali ai senatoarei. „Invingatorul ajuta deseori penultimul castigator sa-si plateasca datoria”, a declarat Chris Lehane, fost adjunct in administratia Clinton si care nu face parte din campania senatoarei de New York.

Pareri pro si contra

Potrivit „Los Angeles Times”, Obama nu ar putea oferi bani lui Clinton, dar ar putea cere sponsorilor sai sa redirectioneze fondurile in conturile acesteia, pentru ca ea sa-si poata plati datoria. Unii dintre finantatorii lui Obama au declarat ca se gandesc sa o ajute pe Clinton. „Oricat de mult mi-ar displacea modul in care Hillary Clinton conduce campania, cred ca ar merita sa i se vindece rana”, a spus activistul democrat din Los Angeles, Richard Jacobs, sustinator al lui Obama. „Daca el spune ca este o idee buna, cred ca multa lume simte la fel”, a adaugat Jacobs. Un alt sustinator important al lui Obama, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, este de parere ca Hillary Clinton intai trebuie sa renunte la alegeri. „Sunt persoane care prefera sa ofere acesti bani unui republican decat lui Hillary Clinton. Dar nu si eu. Eu joc in echipa”, a spus el. Consilierii celor doi candidati democrati spun ca nu au existat discutii in acest sens. „Se asteapta sa fie nominalizata, si astfel este prematur si nepotrivit sa discutam”, a spus strategul de campanie al lui Clinton, Howard Wolfson.

Sprijinit de fostul sau rival electoral

Candidatul democrat la Casa Alba, Barack Obama, a primit miercuri sustinere din partea fostului sau adversar, John Edwards. Apropiat al sindicatelor muncitorilor, Edwards este extrem de popular in randul muncitorilor albi, o categorie de electorat care ii lipsea lui Obama. (M.M.)

Are Tricouri cu cap de maimuta

Compania americana Curious George a lansat pe piata tricourile Barack Obama pentru copii. Tricourile de culoare alba au pe piept o maimuta care tine in mana o banana, iar sub desen este inscriptionat mesajul „Obama in 2008”. (C.T.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta