Pacientul de la Bârlad, confirmat cu Omicron, probleme cu vecinii. Aceștia i-au interzis să deschidă geamul

Pacientul de la Bârlad, confirmat cu Omicron, probleme cu vecinii. Aceștia i-au interzis să deschidă geamul

Bărbatul în vârstă de 59 de ani confirmat cu Omicron nu vrea să aibă nicio interacțiune cu presa și dorește să rămână în anonimat. Din păcate pentru el, are probleme serioase cu vecinii, care i-au transmis ca nu cumva să deschisă ușa sau geamurile de la apartamentul unde se află în izolare. Oamenii se tem că “virusul ar putea ieși pe fereastră”.

Potrivit vremeanoua.ro, bărbatul este izolat într-un apartament aflat la un etaj superior al unui bloc din Bârlad. Vecinii lui sunt disperați și se tem că ar putea contracta virusul, în special după ce au consultat mediul online și au aflat că noua tulpină este mult mai contagioasă față de precedentele.

(NU RATA: ”OMICRON POATE SĂ OCOLEASCĂ ANTICORPII”. CE SPUNE VALERIU GHEORGHIȚĂ DESPRE PERICOLUL CARE AMENINȚĂ ÎNTREAGA LUME)

Oamenii au citit că Omicron poate fi luat inlusiv dacă persoana infectată deschide ușa. Inclusiv agenții de poliție sunt panicați. Vecinii îl verifica tot timpul pe vasluian. Îl sună din fața blocului și îl somează să iasă la fereastră. În plus, nu urcă nimeni la ușa lui și i s-a interzis să deschidă geamul.

Bărbat din Bârlad, confirmat cu Omircon. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

La Bârlad a fost confirmat primul caz de infectatre cu varianta Omicron a coronavirusului. Institutul Național de Cercetare Medico-Militară “Cantacuzino” a anunțat prezența noii tulpini la cei doi pasageri sosiți marți seara pe aeroportul Otopeni, cu o cursă plecată din Africa de Sud.

Unul dintre ei este originar din Bârlad și se afla în Africa de Sud la muncă. Are 59 de ani și este inginer la o companie de automobile. În prezent, pacientul se află în izolare, separat de familie, iar starea sa de sănătate este una bună. Este, însă, monitorizat atent de DSP Vaslui.

“Primele două cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în România. În această după-amiază, Institutul Național de Sănătate Publică a primit rezultatul primelor secvențieri efectuate la Institutul National de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino Bucureșși care confirmă prezența noii tulpini OMICRON la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie 2021. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui. Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice. Se așteaptă rezultatul secvențierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare. Precizăm că persoana depistată pozitiv care a fost în cursa aeriană din Maroc este confirmată cu varianta Delta a SARS CoV-2”, a informat, recent, Ministerul Sănătății.

(VEZI AICI: TULPINA OMICRON A CORONAVIRUSULUI A AJUNS ÎN ROMÂNIA. DOUĂ PERSOANE AU FOST CONFIRMATE POZITIV)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute