Paul Stănescu: „Bugetul pentru 2023 este unul care protejează românii”

Paul Stănescu: „Bugetul pentru 2023 este unul care protejează românii”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a transmis, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a formațiunii, că bugetul pentru anul 2023 este unul care, în pofida condițiilor vitrege, este unul care îi protejează pe cetățenii români.

Mesajul vine după ce Parlamentul a adoptat proiectul de buget pentru anul 2023, anunță GÂNDUL.RO.

„Bugetul pentru anul 2023 este, în ciuda unor presiuni financiare uriașe și a crizelor, unul care protejează românii. Am respins populismul și nu am căzut în patima austerității, pe care au practicat-o mai demult unele partide de dreapta. Ne-am pus amprenta pe acest buget cu măsuri care au grijă ca românii să treacă cât mai bine peste această perioadă. Sunt prinse, de asemenea, și măsuri economice care susțin locurile de muncă și funcționarea economiei.

Întrucât nu știm când se vor tempera crizele, vom continua să fim precauți și responsabili în politicile guvernamentale, la fel ca până acum. Angajamentul nostru politic, care este în acord total cu proiectul social-democrat, a fost și va rămâne acela de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Este un buget în sprijinul românilor, care rămâne fidel unui principiu: asigură o protecție mai mare pentru categoriile vulnerabile.

Piața liberă din energie, cauza tuturor relelor din economie și din casele românilor, a fost adusă sub autoritatea legii și a interesului public. Doar așa am reușit să avem acest buget bun pentru români, bun pentru economie.

Am ținut și vom ține cont și de interesele și proiectele comunităților locale, indiferent de dimensiunea acestora sau de conducerea politică. Însă ceea ce ne dorim foarte mult este ca prin acest buget să sprijinim cu mai multă consecvență un obiectiv strategic: susținerea industriilor și companiilor care produc în România. Este un răspuns firesc, corect și justificat la ceea ce se întâmplă astăzi în lume. PSD va fi în continuare precaut și responsabil, și, în același timp, un partid care ține în primul rând cu românii”, se arată în mesajul postat pe pagina PSD.

Parlamentul a adoptat bugetul pentru 2023

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, în cursul zilei de miercuri, după ce Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru anul viiitor, că acesta este unul realist și echilibrat.

Prezent în Parlament, Ciucă a spus că bugetul urmează să susțină economia României, dar și protejarea populației.

„Vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să reuşim să avem bugetul aprobat. Este pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili. Vă doresc succes în continuare şi sărbători fericite tuturor”, a declarat Nicolae Ciucă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!