”Pentru convorbiri, pentru cină, la Hanul lui Manuc”

În 1808, războiul ruso-turc era încă în toi și Muntenia avea încă o brumă de independență. Atunci a fost construit Hanul Manuk Bey. I se spunea așa după ”numele de scenă” al ctitorului său, Emanuel Mîrzaian, un armean venit de la Constantinopol.

La scurt timp, hanul a ajuns loc preferat de bairamuri pentru noii stăpânitori ai Țării Românești, otomanii, care au intrat în posesia noii regiuni odată cu încheierea războiului, la 1812. De altfel, turcilor le era drag hanul și pentru că negocierile finale cu rușii s-au purtat exact acolo, pe ceea ce odinioară se numea ”Ulița Ișcarilor”, astăzi Strada Franceză.

Dacă acum este un bar cu ștaif și pretenții din buricul târgului, la începuturile sale, Hanul lui Manuc era un loc vesel, zgomotos și pestriț. Colo erau rufe întinse la uscat, dincoace se purtau negocieri aprige între negustorii țigani, surugii, fanarioți ori simpli căruțași, iar toți clienții erau înconjurați de numeroasele animale și păsări ”ale casei”, care se scăldau fericite în noroiul din fața localului. De notat că hanul în sine ocupa un loc mult mai întins decât în prezent, ocupând toată zona mărginită de Biserica Sfântul Anton, la Nord, și Cheiul Dâmboviței, la sud.

Cât costă o cafea mică la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. E...

Motivul pentru care avioanele nu zboară în linie dreaptă. De ce rutele lor...

Stăpânirile vin și pleacă și așa au făcut și otomanii. Hanul lui Manuc a rămas însă cel mai important nod comercial și ”de business” al Bucureștiului vechi, comuniștii înșiși folosindu-l pentru diverse întruniri specifice.

Tot comuniștii l-au și ucis, însă, încetul cu încetul, ba intrând cu buldozerul în frumoasele lui clădiri, ba cazând în camerele lui pline de monumente istorice familii simple de țărani care au distrus aproape integral superbele locuințe. Între 1989 și 2007, hanul a rămas sub stăpânirea statului, care practic l-a distrus, ghizii din această perioadă avertizând negreșit turiștii străini despre cât de prost se mănâncă și se stă ”la han”. De atunci, însă, hanul a fost retrocedat familiei Cantacuzino și astăzi există din nou, mult mai mic și mai lipsit de farmecul de odinioară, dar măcar frecventabil.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.