Zeci de mii de oameni au semnat o petiție online prin intermediul căreia solicită deportarea cântăreței Nicki Minaj din Statele Unite, ca urmare a declarațiilor politice ale acesteia.
Petiția, publicată pe Change.org la sfârșitul lunii decembrie, a câștigat teren după ce Nicki Minaj a apărut pe scenă la un eveniment al organizației Turning Point USA din Phoenix, pe 21 decembrie. În timpul respectivului eveniment, Minaj i-a lăudat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, dar și pe vicepreședintele JD Vance, numindu-i „modele de urmat”. Inițiatorii și semnatarii petiției spun că recenta sa aliniere politică este una care contrastează cu declarațiile anterioare ale rapperiței, care de multe ori s-a opus public politicilor stricte de imigrare ale Administrației președintelui Donald Trump, scrie MSN.
Nicki Minaj, care s-a mutat în Statele Unite din Trinidad Tobago la vârsta de cinci ani, a declarat anterior că nu este cetățean american. În prezent, însă, nu există nicio indicație a vreunei acțiuni legale sau proceduri de deportare a artistei, iar petiția nu are niciun efect din punct de vedere legal și este doar o solicitare adusă în atenția autorităților americane.
Vedeta rap a fost intervievată la convenția AmericaFest a Turning Point USA de Erika Kirk, văduva lui Charlie Kirk, despre sprijinul său pentru Trump. Aceasta a declarat atunci că, deși în trecut s-a opus măsurilor președintelui, acum este de acord cu el în privința declarațiilor referitoare la violența împotriva creștinilor din Nigeria.
„Această administrație este plină de oameni cu inimă și suflet, iar ei mă fac să fiu mândră de ei. Vicepreședintele nostru mă face… ei bine, îi iubesc pe amândoi. Amândoi au o capacitate foarte neobișnuită de a fi cineva cu care te identifici”, a spus Minaj la acea vreme.
În 2018, Minaj a fost una dintre celebritățile care au condamnat politica de toleranță zero a lui Trump față de imigrație, care a separat peste 5.000 de copii de familiile lor la granița cu Mexicul. La acea vreme, ea și-a împărtășit propria poveste despre sosirea în țară la vârsta de 5 ani, descriindu-se drept o „imigrantă ilegală”.
CITEȘTE ȘI:
Mickey Rourke, supărat pe cei care vor să îl ajute să nu ajungă în stradă. „E umilitor! Prefer să…”
Cum arată „Iadul pe Pământ”, închisoarea federală în care a fost încarcerat Nicolas Maduro