Piesa lansata de Matteo, ”Trafic infernal”, a inspirat si Politia Romana, care a folosit-o in campania prin care indeamna la prudenta pe sosele.
”Patru zile fara accidente de circulatie mortale in luna ianuarie”, anunta politiaromana.ro si asta in ciuda unui ”Trafic infernal”. ”Mesajul meu de pe Trafic infernal a ajuns si la Politia Romana, chiar pe pagina lor oficiala de Facebook! Le multumesc pentru indemn si inspiratie!”, a scris Matteo pe contul sau de Facebook. Desi nu are carnet de conducere si traieste de pe scaunul din dreapta frustrarea de a inainta cu viteza melcului pe sosele, Matteo a recunoscut ca situatia aceasta are si avantajele ei. Timpul pe care l-a petrecut blocat in ambuteiaje i-a stimulat creativitatea si asa s-au nascut multe dintre piesele pe care le-au putut asculta ulterior fanii sai. ”Trafic infernal”, piesa care prin mesajul ei indeamna ca situatiile tensionate de pe sosele sa fie tratate cu umor, este doar un exemplu.
”Azi am nimerit un trafic infernal/Fac o suta de metri pe ora si e record mondial/Am abuzat de claxon in ultimul hal/Am auzit si injuraturi de care nu aveam habar/As vrea macar viteza celor ce merg pe trotuar”, spun versurile single-ului ”Trafic infernal”, care redau cu acuratete situatia de pe sosele. ”Sa stai bara la bara uneori chiar si ore in sir nu e cel mai placut lucru. Poate fi foarte enervant. Insa eu incerc de fiecare data sa vad partea buna sau cel putin amuzanta a unei situatii. Pe strada, printre oameni, imi vin multe idei, asa ca am inceput sa compun pe sosea. Pacat ca nu pot sa si inregistrez acolo!”, spune Matteo.
Cantaretul saluta initiativa Politiei Romane de a indemna ”cu cantec” soferii si pietonii la prudenta. ”Muzica ajuta, calmeaza sau cel putin iti muta gandurile intr-o zona mai frumoasa”, mai spune Matteo.