Tanarul de 20 de ani a fost dus la spital imediat dupa ce a fost audiat de politistii Sectiei 25, alaturi de un alt barbat si o femeie. Cei din urma au fost lasati sa plece dupa ce s-a stabilit ca nu aveau nicio implicare in acest caz.
Treisprezece autovehicule, intre care o motocicletă, au fost incendiate, miercuri dimineaţă, pe o strada Valea Argeşului din cartierul Drumul Taberei.
Incendiul a fost anuntat in jurul orei 4 dimineata de catre o persoana care a sunat la numarul de urgenta 112 si a spus ca, pe strada Valea Argesului din sectorul 6, mai multe maşini sunt cuprinse de flacari.
Din cele 13 autovehicule care au ars în incendiu, opt dintre acestea au fost distruse în totalitate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Siutaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că pompierii au intervenit cu patru autospeciale, incendiul fiind stins în aproximativ 40 de minute.
Potrivit oficialului, şase dintre autovehiculele distruse de foc, între care şi o motocicletă, au ars violent, celelalte fiind afectate de căldura degajată de acestea.
(Mariana Apostol)