Politehnica Iași și-a schimbat conducerea: Vasile Simionaș, nume de legendă al clubului, este noul președinte CD

Politehnica Iași și-a schimbat conducerea: Vasile Simionaș, nume de legendă al clubului, este noul președinte CD

Retrogradată la finalul sezonului precedent din Liga 1, Politehnica Iași trece prin numeroase schimbări. Clubul din „Capitala Moldovei” și-a schimbat Consiliul Director. Acum, în conducerea tehnica de la Iași îi vom regăsi pe Vasile Simionaș, Cezar Honceriu, Ilie Gheorghică, Vlad Ciobanu și Cristian Amironesei. Președintele CD umrează sa fie Vasile Simionaș, nume de legendă în fotbalul din Copou.

Vasile Simionaș este noul președinte al CD

Imediat după ce a fost numit în noua sa funcție, acesta a declarat următoarele, potrivit site-ului grupării moldave:

„în peisajul fotbalului românesc, Poli are un farmec deosebit și un loc aparte, dar nu neapărat pentru divizia a doua, deși a jucat destul timp și la „matineu”. Vreau ca împreună, noi cei din structurile de conducere și toți ceilalți care sunt mânați de gânduri bune, să readucem echipa între cele mai bune din țară, iar suporterii să aștepte cu nerăbdare, dar și cu încredere, partidele viitoare din Copou.”

Noul manager general este Florin Briaur

Fost jurnalist la un ziar local și votat de localnici în Cosniliul Local a condus Comisia Comisiei pentru Tineret și sport. Potrivit aceleiași surse, acesta a declarat următoarele:

„Este o perioadă foarte încărcată în care trebuie să facem lucrurile repede și bine, mai ales. Chiar dacă, ierarhic, executivul este sub Adunarea Generală a Asociaților și Consiliul Director, activitatea celor din teren și de la birouri va fi extrem de importantă pentru revenirea echipei în Liga I, principalul meu obiectiv.

Suntem în discuții avansate pentru completarea organigramei clubului și cu alți oameni care și-au demonstrat calitățile și priceperea în acest domeniu.

Foarte importantă e latura sportivă a activității, acolo unde imi doresc să colaborez cu profesioniști adevărați pe care îi aștept în zilele următoare în Copou. Suporterilor le transmit să aibă încredere în acest proiect nou, prin care vom face tot ce ne stă în putere pentru a readuce Politehnica in Liga I. De asemenea, îi asigur că în primele zile de mandat îi voi invita la o discuție sinceră despre prezentul și viitorul Politehnicii.”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea