Politiştii au rămas socaţi când au fost chemaţi să desfunde mai multe toalete. Au crezut că nu vad bine când au început să scoată o sumă colosală de bani

Știri

Din câte se pare, ar fi vorba despre o spălare masivă de bani, potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz. Presa din Elveţia a scris că iniţial evenimentul neobişnuit s-a produs banca USB din Geneva, chiar în apropiere de seiful acesteia. Cum originea banilor e momentan necunoscută, oamenii legii care au fost chemaţi sa asiste la această intervenţie incredibilă au spus că e vorba de suma de 120 de mii de euro. Banii păreau că au fost aruncaţi în mai multe toalete în bancnote de 500 de euro, scrie Business Insider.

De asemenea, procurorul de caz, Vincent Derouand, a fost de părere că nu reprezintă o infracţiune să arunci bani la toaletă, dar va trebui sa fie stabilită sursa sumei respective. În plus, la câteva zile de la primul incident au fost semnalate alte trei, cât se poate de similare. De aceasta dată a fost vorba despre trei cafenele în care, la fel, toaletele fuseseră înfundate cu bani. Mai mult, incidentele par sa fie conectate între ele, pentru că atat banca, cât şi localurile sunt amplasate în districtul financiar al Genevei.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Prosport.ro
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Click.ro
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Apple TV ajunge oficial în România. Cât plătești pentru filmele și serialele Apple
go4it.ro
Apple TV ajunge oficial în România. Cât plătești pentru filmele și serialele Apple
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Aventurile unui șaman în România, povestite de DIICOT: „Îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede!” Filmul operațiunii „Weekend amazonian”
Gandul.ro
Aventurile unui șaman în România, povestite de DIICOT: „Îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede!” Filmul operațiunii „Weekend amazonian”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!