Povestea dramatică a adolescentei care a cerut eutanasia. Durerea părinților este fără margini

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

O adolescentă din Olanda, în vârstă de 19 ani, care s-a confruntat ani întregi cu depresie severă și o tulburare neurologică, a murit după ce a recurs la procedura legală de oprire voluntară a alimentației și hidratării, în timp ce se afla încă pe lista de așteptare pentru aprobarea eutanasiei.

Părinții tinerei, Omar și Cissy Dekker, au vorbit public despre suferințele prin care au trecut și despre decizia fiicei lor, Iris, pe care au descris-o drept „o fată sensibilă, inteligentă și extrem de curioasă”.

Povestea dramatică a adolescentei care a cerut eutanasia

Primele simptome au apărut când Iris avea 13 ani, manifestate prin atacuri severe de panică, dureri de cap și de stomac, urmate de diagnosticul de depresie severă și tulburare neurologică funcțională. În urma unei crize, adolescenta a ajuns să folosească scaunul cu rotile timp de aproape doi ani. Mama ei a povestit că „din ziua în care s-a născut, Iris a fost mereu curioasă. Întreba tot timpul cum funcționează lucrurile și voia să înțeleagă lumea”.

Tatăl ei își amintește că Iris era pasionată de citit, desen, tenis și atletism, însă starea psihică i s-a agravat treptat. A început să se izoleze, să evite contactul cu oamenii și să sufere de insomnii. Omar Dekker a declarat că „avea din ce în ce mai puțin contact cu noi și cu ceilalți oameni. Devenise mai tăcută și prefera să stea singură”.

La vârsta de 15 ani, adolescenta a avut două tentative de suicid. Mama ei a relatat despre primul episod:

„Încercase să se spânzure, dar tentativa a eșuat”.

Câteva luni mai târziu, Iris a încercat din nou să își pună capăt vieții, tăindu-și venele, iar tatăl ei a găsit-o și a dus-o de urgență la spital.

Omar a explicat că fiica sa descria starea în care se afla ca pe „o gaură neagră”, afirmând:

 „Nu mai avea sentimente – nici bucurie, nici tristețe. Nu exista nimic la care să privească înainte și nimic la care să privească înapoi”.

Tot el a spus că percepția timpului devenise insuportabilă pentru Iris:

„Dacă pentru voi trece o oră, pentru mine este ca și cum ar trece patru sau cinci ore.”

La o săptămână după una dintre tentative, Iris i-a spus psihologului că nu mai dorește să trăiască și a ridicat pentru prima dată problema eutanasiei. Mama ei a mărturisit:

„Când terapeuta mi-a spus că Iris vrea să discute despre eutanasie, am fost șocată. Prima reacție a fost una foarte emoțională”.

În Olanda, persoanele de peste 16 ani pot solicita eutanasia fără acordul părinților, însă procesul presupune evaluări complexe și tratamente obligatorii. La 16 ani, adolescenta a depus cererea oficială la Centrul de Expertiză pentru Eutanasie.

Au urmat luni de psihoterapie și numeroase tratamente în cadrul Centrului Medical Universitar Erasmus din Rotterdam. Tatăl ei a declarat că „a parcurs aproape întregul protocol terapeutic pentru depresie, aproximativ șapte tratamente bazate pe dovezi, însă nimic nu a funcționat”. Nici terapia electroconvulsivantă nu a adus rezultate.

Durerea părinților este fără margini

În încercarea de a-i reda dorința de a trăi, tatăl ei a dus-o într-o călătorie în Scoția. După două săptămâni, Iris i-a spus că decizia ei era definitivă:

„Acesta era ultimul lucru pe care voiam să îl încerc. Dar nici asta nu mă va ajuta. Vreau doar să mor. Nu vreau să mai trăiesc încă o vară. Nu vreau să ajung la 20 de ani”.

Deși se afla în fruntea listei de așteptare pentru eutanasie, familia nu primea un termen clar. Omar a explicat că „«în fruntea listei» putea însemna șase luni, un an sau două săptămâni. Nimeni nu știa”.

În cele din urmă, adolescenta a aflat despre procedura legală de oprire voluntară a alimentației și hidratării, desfășurată în Olanda în anumite condiții, sub supraveghere medicală. Tatăl ei a spus:

„Am fost șocat când mi-a vorbit pentru prima dată despre asta. Mi se părea un mod teribil de a muri”.

El spera însă că instinctul de supraviețuire o va face să renunțe:

„Mă gândeam că, atunci când va deveni foarte greu, va apărea dorința de a trăi. Dar nu s-a întâmplat niciodată”.

După aprobarea internării într-un centru medical, părinții au observat o schimbare neașteptată. Mama ei a declarat că „ochii ei fuseseră întunecați în ultimii patru ani. Nu mai exista nicio scânteie în ei. În spital, acea scânteie s-a întors”.

În ultimele săptămâni, Iris și-a petrecut timpul alături de familie și prieteni, a ieșit la cumpărături cu tatăl ei și a petrecut o seară doar cu mama sa. Pentru prima dată după ani întregi, și-a îmbrățișat părinții, spunând:

„Veniți aici”.

După 14 zile de declin fizic, medicii au început sedarea paliativă pentru a-i reduce suferința. Pe 1 martie 2026, adolescenta a murit în prezența părinților, în timp ce în cameră se auzea muzica lui Frank Sinatra. Tatăl ei a spus:

„A murit foarte liniștită. Se vedea pe chipul ei că era împăcată și chiar avea un zâmbet”.

Iris a fost înmormântată pe 6 martie, ziua în care ar fi împlinit 20 de ani. Își planificase singură ceremonia, alegând sicriul, florile și muzica. La final, cei aproximativ 160 de participanți au lăsat lângă mormânt cutii mici cu suc de mere, în amintirea unui moment din spital în care gustul sucului îi adusese o clipă de bucurie.

Pe cartea funerară, tânăra a lăsat un mesaj pentru cei rămași:

„Fiți buni, sinceri și onești unii cu alții. Iubiți-vă și aveți grijă unii de alții.”

CITEŞTE ŞI: Fetiță de 11 ani, la un pas de tragedie în Mamaia. A fost resuscitată și transportată la spital

Tragedie în Italia. O româncă de 23 de ani a murit într-un accident rutier