parinti

Vlad, iubitul Valentinei, și-ar fi terorizat propria familie. Ce i-ar fi făcut bunicii sale după ce tatăl lui a murit în urmă cu patru luni

Apar noi informații despre Vlad, bărbatul suspectat că ar fi ucis-o pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt. Un vecin al celor doi a făcut dezvăluiri despre comportamentul pe care bărbatul l-ar fi avut atât față de Valentina, cât și față de membrii propriei familii. Potrivit […]
Vlad, iubitul Valentinei, și-ar fi terorizat propria familie. Ce i-ar fi făcut bunicii sale după ce tatăl lui a murit în urmă cu patru luni

Artista din România care își caută mama biologică. A abandonat-o la naștere: ”La 10 ani am aflat că sunt înfiată”

Artista de muzică pupulară Nicoleta Voicu (54 de ani), fosta iubită a lui Gheorghe Turda, a fost abandonată la naștere de către părinții biologici într-un orfelinat din Galați. La vârsta de doi ani a fost adoptată de o familie din Buzău, iar în prezent artista face toate demersurile pentru a-și cunoaște părinții care au adus-o […]
Artista din România care își caută mama biologică. A abandonat-o la naștere: ”La 10 ani am aflat că sunt înfiată”

Cum a „sărbătorit” Teo Costache după ce fosta iubită a fost cerută de soție. Avem imaginile

Teo Costache pare să fi ales liniștea și compania familiei în perioada în care în atenția publicului se află un moment important din viața fostei sale iubite. La doar câteva zile după ce aceasta a fost cerută de soție, fosta ispită de la „Insula Iubirii” a surprins prin felul în care a decis să își […]
Cum a „sărbătorit” Teo Costache după ce fosta iubită a fost cerută de soție. Avem imaginile

Mitzuu și Ariana, părinți pentru prima oară! Foștii concurenți Power Couple au făcut marele anunț: „Suntem extrem de fericiți”

Bucurie mare pentru foștii concurenți de la Power Couple! Mitzuu și Ariana au făcut un anunț la care nimeni nu se aștepta. Se pare că aceștia urmează să devină părinți. Vestea cea mare au dat-o în mediul online, acolo unde au o comunitate mare de fani. Cei doi sunt în culmea fericirii și așteaptă cu […]
Mitzuu și Ariana, părinți pentru prima oară! Foștii concurenți Power Couple au făcut marele anunț: „Suntem extrem de fericiți”

De câți bani are nevoie un copil pentru un an de școală în 2026. Calculul complet al cheltuielilor

Începutul școlii vine cu emoții pentru copii, dar cu o adevărată lovitură pentru portofelele părinților! În România, un nou an școlar poate însemna cheltuieli de mii de lei, iar nota de plată explodează atunci când familia adaugă program prelungit, activități, excursii sau pregătire suplimentară. Anul școlar 2026–2027 începe oficial luni, 7 septembrie 2026, iar pentru […]
De câți bani are nevoie un copil pentru un an de școală în 2026. Calculul complet al cheltuielilor

Andrei, un român adoptat în Italia, își caută părinții biologici: ”Poate mai am frați sau surori. M-aș bucura să-i cunosc”

Un român adoptat în Italia încearcă să refacă legătura cu trecutul său și să afle mai multe despre familia în care s-a născut. La mai bine de trei decenii de la venirea sa pe lume, bărbatul a apelat la sprijinul comunității online pentru a identifica persoanele care i-ar putea fi părinți biologici și, eventual, frații […]
Andrei, un român adoptat în Italia, își caută părinții biologici: ”Poate mai am frați sau surori. M-aș bucura să-i cunosc”

Cât timp pot sta părinții acasă cu copilul în Europa. Diferențele dintre România și celelalte țări

Pentru un părinte, venirea pe lume a unui copil schimbă totul, inclusiv planurile de serviciu și veniturile familiei. Iar când vine vorba despre perioada în care mama sau tata poate rămâne acasă cu cel mic, Europa are reguli cât se poate de diferite. În timp ce în România concediul poate ajunge la doi ani, în […]
Cât timp pot sta părinții acasă cu copilul în Europa. Diferențele dintre România și celelalte țări

Gestul sfâșietor făcut de mama Victoriei Ionescu, după ce și-a îngropat fiica: „Ce cauți tu, mamă, aici?”

Pentru familia Victoriei-Maria Ionescu, ziua în care tânăra de 22 de ani a fost condusă pe ultimul drum a fost una dintre cele mai grele pe care le-ar putea trăi un părinte. La Cimitirul Bellu din București, rude, prieteni și oameni care au cunoscut-o s-au adunat pentru a-și lua rămas-bun de la tânăra actriță.  Ceremonia […]
Gestul sfâșietor făcut de mama Victoriei Ionescu, după ce și-a îngropat fiica: „Ce cauți tu, mamă, aici?”

Părinții au început să participe la interviurile de angajare ale tinerilor din Generația Z. Angajatorii nu sunt deloc încântați

Părinții unor tineri din Generația Z se implică tot mai mult în căutarea unui loc de muncă pentru copiii lor adulți, ajungând să contacteze angajatorii, să participe la interviuri sau chiar să negocieze probleme legate de beneficii și evaluări profesionale. Recrutorii susțin că fenomenul, considerat cândva o situație neobișnuită, începe să fie întâlnit tot mai […]
Părinții au început să participe la interviurile de angajare ale tinerilor din Generația Z. Angajatorii nu sunt deloc încântați

Învățătoare bătută cu pumnii și palmele de părinții unui elev, în Dâmbovița. Totul a pornit după ce copilul a fost certat în excursie

Un caz tulburător a avut loc în Dâmbovița. O învățătoare a fost lovită cu pumnii și palmele de părinții unui elev. Totul a pornit după ce copilul s-a întors din excursie, acolo unde a fost certat de cadrul didactic. Excursia în care au plecat elevii din Dâmbovița a fost sponsorizată din fonduri europene. Evenimentul neplăcut […]
Învățătoare bătută cu pumnii și palmele de părinții unui elev, în Dâmbovița. Totul a pornit după ce copilul a fost certat în excursie

Gina Pistol a spus adevărul despre relația cu tatăl său. „N-am aparținut nimănui”

Gina Pistol a vorbit despre un subiect extrem de personal, dezvăluind detalii mai puțin știute despre familia sa. Vedeta a ales să fie sinceră și să povestească despre legătura pe care o are acum cu tatăl său, dar și despre momentele care i-au marcat relația cu părinții. În același timp, prezentatoarea a făcut declarații despre […]
Gina Pistol a spus adevărul despre relația cu tatăl său. „N-am aparținut nimănui”

Copilăria presărată de drame a Alinei Pușcău: „Tatăl meu a fost alcoolic și o abuza pe mama.” Ce accident a suferit la 6 ani

Alina Pușcău traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața ei. Aceasta a dezvăluit în urmă cu câteva zile că se luptă cu o tumoară care s-a extins la oase. Ea le-a cerut fanilor să îi fie alături prin rugăciune și cuvinte frumoase. Totuși, nu este singura încercare dificilă. Puțini îi cunosc povestea emoționantă. […]
Copilăria presărată de drame a Alinei Pușcău: „Tatăl meu a fost alcoolic și o abuza pe mama.” Ce accident a suferit la 6 ani

Cel mai greu moment din viața Andreei Berecleanu. Nici acum n-a trecut peste: „Au fost pierderi greu de suportat”

Andreea Berecleanu a apărut ani la rând în fața telespectatorilor cu zâmbetul pe buze și o eleganță impecabilă, însă puțini au știut ce durere a purtat în suflet. Recent, prezentatoarea a povestit despre drama care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Pierderea tatălui a fost una dintre cele mai grele încercări prin care a trecut, iar […]
Cel mai greu moment din viața Andreei Berecleanu. Nici acum n-a trecut peste: „Au fost pierderi greu de suportat”

Cine sunt părinții lui Lamine Yamal? Povestea lui Mounir Nasraoui și a Sheilei Ebana, femeia care a sacrificat totul pentru cariera fiului

La doar 16 ani, Lamine Yamal a contribuit decisiv la câștigarea Campionatului European din 2024 de către Spania. Doi ani mai târziu, a ajuns la primul său Campionat Mondial. Și totul datorită părinților săi, care l-au susținut necondiționat, așa cum au știut mai bine. Află detalii! Yamal, o nestemată rară a fotbalului internațional Tânărul jucător, […]
Cine sunt părinții lui Lamine Yamal? Povestea lui Mounir Nasraoui și a Sheilei Ebana, femeia care a sacrificat totul pentru cariera fiului

(P) Copilul face febră la 2 noaptea și nu știi ce să faci? Greșeala pe care o fac majoritatea părinților și cum poți vorbi cu un medic în 60 de secunde

Sunt mii de mame din România care trec prin asta în fiecare noapte. Termometrul arată o cifră alarmantă, copilul plânge, iar tu nu știi dacă să chemi ambulanța, să dai antitermic sau să aștepți până dimineața. Panica blochează orice gând rațional. Medicii spun că febra nocturnă la copii este unul dintre cele mai frecvente motive […]
(P) Copilul face febră la 2 noaptea și nu știi ce să faci? Greșeala pe care o fac majoritatea părinților și cum poți vorbi cu un medic în 60 de secunde

Povestea dramatică a adolescentei care a cerut eutanasia. Durerea părinților este fără margini

O adolescentă din Olanda, în vârstă de 19 ani, care s-a confruntat ani întregi cu depresie severă și o tulburare neurologică, a murit după ce a recurs la procedura legală de oprire voluntară a alimentației și hidratării, în timp ce se afla încă pe lista de așteptare pentru aprobarea eutanasiei. Părinții tinerei, Omar și Cissy […]
Povestea dramatică a adolescentei care a cerut eutanasia. Durerea părinților este fără margini

Incident grav în Băile Felix. O fetiță de 9 ani a fost electrocutată la locul de joacă

O fetiță de nouă ani a trecut prin momente critice la un loc de joacă din Băile Felix, după ce s-a electrocutat în timp ce se afla pe un simulator de motocicletă. Incidentul s-a petrecut în câteva secunde, în timp ce familia venise la ștrand pentru o zi obișnuită de relaxare. Copila a fost salvată […]
Incident grav în Băile Felix. O fetiță de 9 ani a fost electrocutată la locul de joacă

Decizia pe care au luat-o TJ Miles și Francisca după ce au devenit părinți. Primele săptămâni cu bebelușul le-au dat complet programul peste cap

TJ Miles a vorbit în cadrul emisiunii CANCAN EXCLUSIV despre schimbările majore din viața sa de când a devenit tată, mărturisind că ambiția sa a crescut considerabil și că experiența de părinte i-a scos la iveală resurse neașteptate. Acesta a descris perioada de început ca fiind intensă, dar și definitorie pentru noul său stil de […]
Decizia pe care au luat-o TJ Miles și Francisca după ce au devenit părinți. Primele săptămâni cu bebelușul le-au dat complet programul peste cap

Cum arată o zi obișnuită pentru Smiley și Gina Pistol. Fetița lor, Josephine, are permanent șofer și secretară personală!

Avem imagini cu unul dintre cele mai cute cupluri din showbiz, Smiley și Gina Pistol, împreună cu principalul lor proiect personal, micuța Josephine. Fetița lor a împlinit cinci ani și evident că este lumina ochilor celor doi părinți. CANCAN.RO a surprins frumoasa familie la ieșirea dintr-un restaurant de lux din București. Vedeți imediat cum se […]
Cum arată o zi obișnuită pentru Smiley și Gina Pistol. Fetița lor, Josephine, are permanent șofer și secretară personală!

Pensia alimentară după divorț. Cum se calculează și ce trebuie să știe părinții

Pensia alimentară după divorț este un aspect foarte important și mai ales, obligatoriu. Legislația prevede că părintele care nu locuiește în permanență alături de copil trebuie să plătească lunar suma stabilită la momentul separării. Cu toate acestea, puțini știu cum se calculează, de fapt. În fiecare an, în România au loc mii de divorțuri. De […]
Pensia alimentară după divorț. Cum se calculează și ce trebuie să știe părinții

Laura Cosoi și Cosmin, mesaj emoționant pentru fetița pe care o așteaptă! Ea și soțul ei au postat o fotografie inedită

Laura Cosoi traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Prezentatoarea TV va deveni mămică pentru a cincea oară, iar vestea că va fi fetiță a bucurat întreaga familie. Aceasta mai are puțin și o va aduce pe lume și abia așteaptă să o cunoască.  Laura și Cosmin sunt părinții a patru fete. […]
Laura Cosoi și Cosmin, mesaj emoționant pentru fetița pe care o așteaptă! Ea și soțul ei au postat o fotografie inedită

Vine bebe doi? Fostul concurent de la Survivor, din nou tătic

Relația dintre Bogdan Urucu și Laura Mușuroaea pare să intre într-o nouă etapă importantă, după ce cei doi au lăsat să se înțeleagă, prin imaginile publicate recent pe rețelele sociale, că familia lor urmează să se mărească din nou. La doar câteva luni după ce au devenit părinții unui băiețel, aparițiile recente ale Laurei au […]
Vine bebe doi? Fostul concurent de la Survivor, din nou tătic

Răzvan Botezatu, primele declarații despre iubitul lui. Familia bărbatului nu știe de relația cu fostul prezentator de la Antena Stars

Răzvan Botezatu este foarte deschis atunci când vine vorba despre orientarea sa sexuală. Cu toate acestea, abia de curând a vorbit pentru prima dată despre relația pe care o are cu iubitul său. Deși familia fostului prezentator l-a cunoscut pe bărbat, nu putem spune același lucru despre părinții partenerului său de viață. Răzvan Botezatu a […]
Răzvan Botezatu, primele declarații despre iubitul lui. Familia bărbatului nu știe de relația cu fostul prezentator de la Antena Stars

Motivul bizar pentru care părinții Vlăduței Lupău nu se mândresc cu ea: ”Mi s-ar părea dubios”

Succesul venit odată cu popularitatea nu a schimbat complet relația dintre Vlăduța Lupău și familia sa. Deși artista este astăzi una dintre cele mai apreciate prezențe din muzica de petrecere și folclor, drumul ei spre celebritate nu a fost privit mereu cu entuziasm în propria casă. În spatele carierei strălucitoare și a aparițiilor de pe […]
Motivul bizar pentru care părinții Vlăduței Lupău nu se mândresc cu ea: ”Mi s-ar părea dubios”

Căpitanul echipei Dinamo va deveni tătic! Cătălin Cîrjan a dezvăluit sexul bebelușului

Cătălin Cîrjan are motive de bucurie. El și iubita sa vor deveni părinți. Aceștia sunt mai fericiți ca niciodată, mai ales că au făcut și o petrecere specială de gender reveal, pentru a afla dacă vor avea fetiță sau băiețel. Videoclipul emoționant postat pe rețelele de socializare a devenit viral. Căpitanul echipei Dinamo traversează una […]
Căpitanul echipei Dinamo va deveni tătic! Cătălin Cîrjan a dezvăluit sexul bebelușului

Mihaela Rădulescu, mesaj acid pentru familia lui Felix Baumgartner! Vedeta nu s-a mai abținut: „Da, asta sunt eu. Fabricată în România”

După moartea lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu a ales discreția. Vedeta a trecut printr-o perioadă extrem de grea și a preferat să sufere în tăcere. Însă, atacurile constante din partea familiei regretatului sportiv au făcut-o să nu mai tacă. După ce a expus public atitudinea pe care părinții lui Felix au avut-o cu ea, acum […]
Mihaela Rădulescu, mesaj acid pentru familia lui Felix Baumgartner! Vedeta nu s-a mai abținut: „Da, asta sunt eu. Fabricată în România”

Cine este femeia care a crescut-o pe Amna, în lipsa părinților: ”A fost îngerul meu păzitor!”

Printre puținele dăți în care este dispusă să vorbească despre viața sa personală, recent, Amna și-a dat voie să fie vulnerabilă în fața publicului ei și a rememorat momentele din copilărie care i-au marcat viața. Lipsa părinților a avut un impact major în dezvoltarea ei ca om, femeie, mamă și artist, însă, în ciuda acestor […]
Cine este femeia care a crescut-o pe Amna, în lipsa părinților: ”A fost îngerul meu păzitor!”

Tatăl Codruței Filip, internat în stare critică, după ce a aflat ADEVĂRATUL motiv al divorțului de Valentin Sanfira

Vestea că Valentin Sanfira și Codruța Filip divorțează a luat prin surprindere pe toată lumea. Cei doi păreau un cuplu solid, construit în opt ani de relație și aproape patru ani de căsnicie, însă în urmă cu o lună au decis să își spună definitiv „adio”, odată cu semnarea actelor de divorț. Deși artista este […]
Tatăl Codruței Filip, internat în stare critică, după ce a aflat ADEVĂRATUL motiv al divorțului de Valentin Sanfira

Ce spunea Valentin Sanfira despre soția lui, în timpul mariajului. Replica cu care i-a uimit pe toți: „Nu împarte averea”

După ce s-a anunțat divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, au început să iasă la iveală tot mai multe detalii din culisele relației lor. Deși la momentul respectiv unele declarații au fost tratate ca simple glume, acum mulți se întreabă dacă nu ascundeau, de fapt, un sâmbure de adevăr. Cu puțin timp înainte ca […]
Ce spunea Valentin Sanfira despre soția lui, în timpul mariajului. Replica cu care i-a uimit pe toți: „Nu împarte averea”

Drama neștiută a lui Valentin Sanfira. Decizia care le-a schimbat radical viața părinților lui

Valentin Sanfira este acum în centrul atenției din cauza divorțului de Codruța Filip, însă puțini sunt cei care știu mai multe lucruri despre el sau familia sa. Artistul și-a deschis sufletul și a vorbit despre drama ce i-a măcinat părinții. Ce s-a întâmplat în familia lui Valentin Sanfira? În urmă cu ceva timp, Valentin Sanfira […]
Drama neștiută a lui Valentin Sanfira. Decizia care le-a schimbat radical viața părinților lui

Jador, un alt necaz după ce s-a despărțit de Oana Ciocan. Manelistul a fost la spital cu tatăl său

Se pare că problemele nu se opresc pentru Jador. După încheierea relației cu Oana Ciocan, cea care l-a făcut tată pentru prima dată, manelistul se confruntă cu o nouă situație delicată în familie. Tatăl său a fost dus la spital și a trecut printr-o operație chirurgicală. Deocamdată nu se știe care este starea de sănătate […]
Jador, un alt necaz după ce s-a despărțit de Oana Ciocan. Manelistul a fost la spital cu tatăl său

A renunțat la studii și a devenit milionar. Povestea tânărului de 25 de ani care și-a pensionat anticipat părinții

Un tânăr antreprenor canadian de origine vietnameză, Tuann Lee, în vârstă de 25 de ani, a reușit să-și îndeplinească promisiunea făcută părinților în adolescență: să îi ajute să se retragă anticipat din activitate. După ce a renunțat la școală și s-a orientat către montaj video, pasiunea sa s-a transformat într-o afacere care l-a făcut milionar. […]
A renunțat la studii și a devenit milionar. Povestea tânărului de 25 de ani care și-a pensionat anticipat părinții

Veronica, tânăra crescută de bunici. Părinții au plecat în străinătate, iar pe ea au lăsat-o cu durere în suflet

Veronica, fosta concurentă de la Casa Iubirii sezonul 4, a trăit o copilărie foarte grea. Ea a povestit că a crescut fără părinți pentru că au plecat în străinătate și a fost lăsată în grija bunicilor și a altor rude.  Câștigătoarea sezonului 4 a celebrei emisiuni Casa Iubirii, Veronica a mărturisit că a avut o […]
Veronica, tânăra crescută de bunici. Părinții au plecat în străinătate, iar pe ea au lăsat-o cu durere în suflet

Steliana Sima, îngenuncheată de durere. Cântăreața de muzică populară și-a pierdut tatăl: „Am crezut mereu că mie nu mi se poate întâmpla”

Steliana Sima trece printr-o grea încercare. Tatăl cântăreței de muzică populară s-a stins din viață. Artista a făcut primele declarații despre pierderea suferită. La finalul anului trecut, Steliana Sima susținea că starea de sănătatea a tatălui său se înrăutățise. Interpreta a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și salva tatăl, însă pierderea acestuia […]
Steliana Sima, îngenuncheată de durere. Cântăreața de muzică populară și-a pierdut tatăl: „Am crezut mereu că mie nu mi se poate întâmpla”

Părinții cu doi copii ar putea fi scutiți de la plata impozitului. Măsura va merge la votul final

Un proiect legislativ care prevede eliminarea impozitului pe venit pentru părinții care au cel puțin doi copii minori se apropie de etapa finală în Camera Deputaților. Inițiativa vizează aproximativ 1,2 milioane de contribuabili și ar putea aduce economii semnificative în bugetele familiilor. În același timp, impactul bugetar estimat la circa 8 miliarde de lei anual […]
Părinții cu doi copii ar putea fi scutiți de la plata impozitului. Măsura va merge la votul final

Tichete de creșă 2026. Cine poate să le obțină și ce valoare au

Tichetele de creșă se oferă și în acest an, dar nu se acordă tuturor. Cei care vor să primească tichetele trebuie să îndeplinească câteva condiții. Tichetele de creșă sunt un real ajutor pentru părinții care nu beneficează de concediul și îndemnizația de creștere copil. Acestea se oferă în fiecare lună, dar nu toți sunt eligibili […]
Tichete de creșă 2026. Cine poate să le obțină și ce valoare au

Foștii concurenți de la Mireasa vor avea un băiețel! Decizia luată după anunțul sarcinii: „Urmează să ne mutăm în Italia”

Fericire mare pentru câștigătorii sezonului 11 Mireasa. Maria și Cristian Stanciu își continuă povestea de iubire, iar în curând urmează să devină părinți. Au făcut anunțul cel mare la finalul anului trecut, iar acum au dezvăluit și sexul bebelușului. Maria și Cristian s-au întâlnit în cadrul sezonului 11 Mireasa, iar de atunci sunt împreună. Povestea […]
Foștii concurenți de la Mireasa vor avea un băiețel! Decizia luată după anunțul sarcinii: „Urmează să ne mutăm în Italia”

Gestul emoționant făcut de un polițist la înmormântarea lui Mario Berinde. Imagine sfâșietoare

Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei ucis în urmă cu câteva zile, a fost condus ieri, 24 ianuarie, pe ultimul drum de familie și apropiați. Ceremonia a fost una grea, plină de durere, iar câteva imagini apărute în mediul online au impresionat pe toată lumea. Cum au fost surprinși părinții lui Mario? Cazul […]
Gestul emoționant făcut de un polițist la înmormântarea lui Mario Berinde. Imagine sfâșietoare

Cine sunt părinții lui Ceanu Zheng de la Survivor 2026, de fapt. Adevărul despre familia „faimosului” de la Antena 1

Un nou sezon Survivor a luat startul. De această dată, fanii formatului s-au mutat pe Antena 1, acolo unde se difuzează concursul în acest an. Concurenții deja s-au aliniat la start, iar printre ei se numără și Ceanu Zheng. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din România. Cine sunt părinții lui […]
Cine sunt părinții lui Ceanu Zheng de la Survivor 2026, de fapt. Adevărul despre familia "faimosului" de la Antena 1

Va fi tată pentru prima oară! Fostul concurent de la „Casa iubirii” a făcut anunțul la începutul anului 2026

Deși nu și-a găsit aleasa inimii în cadrul emisiunii „Casa iubirii”, fostul concurent al producției de la Kanal D este acum mai îndrăgostit ca niciodată și urmează să devină tată pentru prima dată. Tânărul a făcut anunțul intr-un mod inedit, ocazie prin care le-a prezentat-o prietenilor virtuali și pe mama viitorului său copil.  Flavius Jucu […]
Va fi tată pentru prima oară! Fostul concurent de la „Casa iubirii” a făcut anunțul la începutul anului 2026

Denisa și Iancu Sterp au devenit părinți cu 2 zile înainte de Crăciun! Prima imagine cu fiul lor

Denisa Cotolan și Iancu Sterp trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor, după ce au devenit părinți pentru prima dată. Tânăra a născut în urmă cu puțin timp, iar proaspeții părinți se află încă internați în spital, bucurându-se de primele momente alături de bebelușul lor. A apărut și prima imagine cu băiețelul […]
Denisa și Iancu Sterp au devenit părinți cu 2 zile înainte de Crăciun! Prima imagine cu fiul lor

O nouă zi liberă pentru români, din 2026! Cine va beneficia de ea, potrivit proiectului de lege aprobat de Senat

Anul 2026 ar putea aduce mai multe zile libere pentru români. Un proiect ce a fost deja aprobat de Senat propune o nouă zi liberă, în luna septembrie. Proiectul urmează să ajungă în Camera Deputaților pentru votul final. Cine va putea beneficia de noua zi liberă? Potrivit proiectului de lege aprobat tacit de Senat, părinții […]
O nouă zi liberă pentru români, din 2026! Cine va beneficia de ea, potrivit proiectului de lege aprobat de Senat

Mesaje de Sfântul Nicolae 2026. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Pe 6 decembrie, românii celebrează sărbătoarea Sfântului Nicolae, zi cu dublă semnificație: ocrotitorul creștinilor ortodocși și sosirea Moșului care aduce daruri sau simbolice nuiele. Tradiția este însoțită de urări și mesaje adresate celor dragi, de la părinți și frați, până la colegi, prieteni, copii, nași sau vecini. Mesaje pentru părinți „Dragii mei părinți, de Sfântul […]
Mesaje de Sfântul Nicolae 2026. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Drama neștiută a lui Adrian Pleșca. Durerea care i-a marcat ultimii ani de viață

Adrian Pleșca, zis și Artan, membru fondator al trupelor Timpuri Noi și Partizan, a murit marți, 2 decembrie. Artistul s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani și a lăsat în urma lui numeroși fani în doliu. Puțin sunt cei care știu că în ultimii ani acesta a purtat o mare durere în […]
Drama neștiută a lui Adrian Pleșca. Durerea care i-a marcat ultimii ani de viață

O fetiță de 2 ani a murit în brațele tatălui, la scurt timp după externare! Prima reacție a spitalului

O fetiță de doi ani din Italia a murit după ce a fost internată și externată din spital, iar părinții au rămas îngroziți de tragedia care s-a produs la scurt timp după ce a revenit acasă. Ludovica a prezentat inițial dificultăți respiratorii și febră, motiv pentru care a fost dusă de urgență la spital. După […]
O fetiță de 2 ani a murit în brațele tatălui, la scurt timp după externare! Prima reacție a spitalului

Concurentul de la Asia Express care a recunoscut de ce nu a păstrat legătura cu tatăl lui: „Consumat de problemele cu alcoolul”

Alexandru Ion este unul dintre cei mai cunoscuți actori români și se bucură de un succes răsunător în cariera pe care a urmat-o. Acesta face echipă cu Ștefan Floroaică la Asia Express 2025 și tot timpul a avut o viață personală discretă, departe de ochii curioșilor. Actorul a făcut declarații sfâșietoare despre divorțul părinților săi, […]
Concurentul de la Asia Express care a recunoscut de ce nu a păstrat legătura cu tatăl lui: „Consumat de problemele cu alcoolul”

Lora, marcată de moartea tatălui ei. Avea doar 4 ani când și-a pierdut părintele: ”O sabie cu două tăișuri”

În prezent, Lora este o cântăreață apreciată în România, care și-a construit viața la care visa încă din copilărie, alături de soțul ei, Ionuț Ghenu. Totuși, drumul ei nu a fost lipsit de provocări. Tatăl ei a murit când avea doar patru ani, iar ea a crescut fără o prezență masculină în viața sa. A […]
Lora, marcată de moartea tatălui ei. Avea doar 4 ani când și-a pierdut părintele: ”O sabie cu două tăișuri”

Bucurie mare în showbiz: fostul concurent de la Survivor România a devenit tătic! Prima imagine cu băiețelul lui

Fericire mare în familia lui Bogdan Urucu! Fostul concurent de la Survivor a devenit tătic! Iată prima imagine cu micuțul! Bogdan Urucu și Laura Mușuroaea au devenit părinți, trăind unul dintre cele mai emoționante momente din viața lor. Fostul concurent de la Survivor România și partenera sa, creatoarea de conținut și vloggerița Laura Mușuroaea, și-au întâmpinat […]
Bucurie mare în showbiz: fostul concurent de la Survivor România a devenit tătic! Prima imagine cu băiețelul lui

Imagini RARE cu familia lui Teo Costache de la Insula Iubirii 2025. Cum arată părinții și sora ispitei supreme

Teo Costache este cunoscut publicului larg, după ce a participat în rolul de ispită la Insula Iubirii, emisiunea care ține România cu sufletul la gură an de an. Teo are 26 de ani și a făcut furori în emisiune cu fizicul lui de invidiat, dar și cu zâmbetul său de milioane. Tânărul a fost pus […]
Imagini RARE cu familia lui Teo Costache de la Insula Iubirii 2025. Cum arată părinții și sora ispitei supreme

Când vin alocațiile în octombrie 2025. Anunț important pentru părinți

Anunț important pentru părinții din România. Mulți dintre aceștia vor să afle când vor încasa alocația de la stat pentru copii în octombrie 2025. Data se poate schimba în funcție de mai mulți factori. Află, în articol, când vor intra banii pe card! Alocația de stat, oferită lunar pentru copii, reprezintă un sprijin financiar pentru […]
Când vin alocațiile în octombrie 2025. Anunț important pentru părinți

Indemnizația pentru creșterea copilului, redusă din septembrie 2025. Câți bani pierd părinții

Deciziile recente ale autorităților privind indemnizațiile pentru creșterea copilului au stârnit ample discuții și valuri de nemulțumire în rândul părinților. Schimbările fiscale au venit într-un moment considerat deja dificil, marcat de scumpiri și presiuni financiare asupra familiilor. Începând cu luna septembrie, părinții aflați în concediu de creștere a copilului s-au confruntat cu o reducere a […]
Indemnizația pentru creșterea copilului, redusă din septembrie 2025. Câți bani pierd părinții

Ce se întâmplă acum cu Aisha, fetița de 9 luni rămasă orfană după accidentul pe Dunăre! Părinții au murit încercând să o salveze

Tragedie de nedescris într-o familie din București. Robert (26 de ani) și Ștefania (20 de ani), părinții Aichei, o fetiță de 9 luni, au murit înghițiți de apele Dunării în timp ce încercau să o salveze pe fiica lor de la înec. Ce s-a întâmplat cu fetița salvată, la două luni distanță de la nenorocire? […]
Ce se întâmplă acum cu Aisha, fetița de 9 luni rămasă orfană după accidentul pe Dunăre! Părinții au murit încercând să o salveze

Românii care au voie să muncească 8 zile pe lună acasă! Pe cine vizează această lege nouă

Schimbări majore pentru angajații români! Un nou proiect de lege care modifică Codul muncii prevede că anumite categorii de angajați pot beneficia de câteva zilee pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. Un proiect de lege care modifică Codul muncii prevede acordarea a opt zile pe lună de muncă la domiciliu […]
Românii care au voie să muncească 8 zile pe lună acasă! Pe cine vizează această lege nouă

Bucurie mare în showbiz! Au devenit părinți pentru a treia oară: ”Bebe e aici!”

Bucurie fără margini în familia Ștefanei (33 de ani) și a lui Maximilian Peev. Influencerița și fosta concurentă de la Bravo, ai stil! a născut pentru a treia oară. Cei doi mai au împreună doi băieți, dar tabloul familiei a fost întregit tot de un băiețel.  Ștefana și Max Peev formează unul dintre cele mai […]
Bucurie mare în showbiz! Au devenit părinți pentru a treia oară: ”Bebe e aici!”

Se dau bani de la stat! Cine sunt cei care pot beneficia de un ajutor de 1.500 de lei

Vești bune vin pentru o parte dintre români. Statul oferă un ajutor financiar considerabil pentru cei care îndeplinesc anumite condiții. Este vorba despre o sumă de până la 1.500 de lei, bani care pot fi încasați direct pe card, fără bătăi de cap. Cine poate beneficia de această sumă și ce trebuie făcut pentru a […]
Se dau bani de la stat! Cine sunt cei care pot beneficia de un ajutor de 1.500 de lei

Atenție, părinți! Când puteți face închisoare din cauza copiilor. Proiect de lege propus de PAD și PNL

Un nou proiect legislativ propus în Parlamentul României aduce schimbări majore în ceea ce privește responsabilitatea legală a părinților față de comportamentul violent al propriilor copii. Inițiativa, depusă de mai mulți parlamentari ai coaliției guvernamentale, prevede sancțiuni penale dure pentru adulții care nu iau măsuri concrete în cazul în care minorii aflați în grija lor […]
Atenție, părinți! Când puteți face închisoare din cauza copiilor. Proiect de lege propus de PAD și PNL

Cum au apărut părinții Danielei Iliescu la botezul fiicei Miray. De ce soția lui Culiță Sterp vrea să fie ca ei: „Sunt niște…”

A fost petrecere mare în familia Sterp. Culiță și Daniela Iliescu au organizat botezul fiicei lor, iar evenimentul a fost unul fastuos. Întreaga familie a fost prezentă, iar printre mulțimea de invitați au atras atenția părinții Danielei Iliescu. Cei doi nu sunt la fel de cunoscuți publicului precum mama Geta, dar de această dată au […]
Cum au apărut părinții Danielei Iliescu la botezul fiicei Miray. De ce soția lui Culiță Sterp vrea să fie ca ei: „Sunt niște...”

Cine sunt părinții Papei Leon al XIV-lea. Meseriile lor i-au insuflat lui Prevost iubirea pentru semeni

Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales de curând în fruntea Bisericii Catolice sub numele de Papa Leon al XIV-lea, a devenit primul Suveran Pontif din istoria Vaticanului ce provine din Statele Unite ale Americii. Dar dincolo de noul său titlu și de responsabilitățile uriașe care-l așteaptă, puțini știu povestea de familie care i-a modelat caracterul […]
Cine sunt părinții Papei Leon al XIV-lea. Meseriile lor i-au insuflat lui Prevost iubirea pentru semeni

Alexandra, studenta din Cluj care a murit de ziua ei, a fost înmormântată. Mama ei nu a rezistat: „Și-a astupat urechile și…”

A fost doliu și durere în Bistrița-Năsăud, acolo unde Alexandra, tânăra studentă care și-a pierdut viața chiar în ziua în care împlinea 22 de ani, a fost condusă pe ultimul drum. Cu sufletul zdrobit de durere, familia, prietenii și colegii au condus-o pe ultimul drum. Părinții tinerei încă sunt în stare de șoc. Moartea Alexandrei […]
Alexandra, studenta din Cluj care a murit de ziua ei, a fost înmormântată. Mama ei nu a rezistat: „Și-a astupat urechile și...”

Mama Alexandrei Măceșanu, victima lui Gheorghe Dincă din Caracal, e REVOLTATĂ! Cine a întinat memoria fiicei sale

Realizarea unui film care se inspiră din tragedia petrecută în urmă cu șase ani la Caracal a stârnit un val de reacții negative în spațiul public, mai ales din partea familiilor victimelor. Filmul, intitulat sugestiv „Alexandra”, și semnat de producătoarea româno-americană Diana Busuioc Angelson, a fost promovat ca un omagiu adus memoriei Alexandrei Măceșanu. Totuși, […]
Mama Alexandrei Măceșanu, victima lui Gheorghe Dincă din Caracal, e REVOLTATĂ! Cine a întinat memoria fiicei sale