Povestea neștiută a Bisericii Sfântul Gheorghe. Ce ascunde, de fapt, locașul de cult din Capitală

Biserica Sfântul Gheorghe Nou este ultima ctitorie cunoscută a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Locașul de cult adăpostește o parte din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, motiv pentru care este bine-cunoscută de creștinii ortodocși. 

Biserica Sfântul Gheorghe Nou este o biserică din București, ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu. Aici se află o parte din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. Moaștele au fost donate Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București de către Bazilica Sfântul Nicolae din Bari, Italia.

Ultima ctitorie cunoscută a domnitorului Constantin Brâncoveanu, Biserica Sfântul Gheorghe din București este numită și „Sfântul Gheorghe-Nou”. Asta pentru a o deosebi de un alt locaș de cult din Capitală fondat la sfârșitul secolului al XV-lea, „Sfântul Gheorghe-Vechi”.

Biserica are patru hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfinții Martiri Brancoveni, împreună cu sfetnicul Ianache și Sfânta Cuvioasa Parascheva.

De-a lungul timpului, multe personalități i-au călcat pragul bisericii Sfântul Gheorghe Nou. În anul 1599, după mărturia cronicarului Radu Greceanu, voievodul Mihai Viteazul și soția lui, doamna Stanca, dăruiesc acestei biserici Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, mai exact mâna dreapta. În ziua de 29 iunie 1707, Sfântul Constantin Brâncoveanu termină de zidit actuala biserică, închinand-o Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În ziua de 17 iunie 1889, tot în această biserică, poetului Mihai Eminescu i s-a săvârșit slujba de înmormantare.

Biserică a fost rezidită după ce vechea biserică construită din lemn, pe o temelie din pietre de râu, a ajuns o ruină. Conform cronicarului Radu Greceanu, noua biserică a fost zidită de Dobruș Banul. (CITEȘTE ȘI: Palatul Elisabeta, o ”perlă a Coroanei” în inima Capitalei)

Biserica Sfântul Gheorghe, refăcută din temelie de Constantin Brâncoveanu

După anul 1625, la îndemnul patriarhului Dositei al Ierusalimului, Panaiotis Nikusios Mamona a refăcut biserica, după modelul bisericii de pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Tot acesta construiește și o serie de clădiri anexe, în jurul bisericii. Apoi, în timpul domniei lui Antonie Voda, 1669-1672, biserica era deja închinată Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Actuala biserică a fost refăcută, din temelie, în cel de-al șaptesprezecelea an de domnie de către voievodul Constantin Brâncoveanu. Proiectul și lucrările de construcție au fost dirijate de către arhitectul Veseleil, ispravnic fiind marele aga Enache Văcăescu, iar pictor bisericesc fiind rânduit Pârvu Mutu, întemeietor al unei școli de pictură bisericească, în București.

Lucrările de construcție au început cu reconstruirea clădirilor din curtea bisericii, zidite de ctitorul Nikusios, care înconjurau lăcașul pe toate cele patru laturi.

În anul 1707, biserica era deja zugrăvită în frescă și înzestrată cu mobilier bisericesc de mare preț. Biserica a fost sfințită pe 29 iunie 1707. Sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu familia sa și cu boierii, au participat la slujba condusă de mitropolitul Tării Românești. (CITEȘTE ȘI: Istoria fascinantă a Palatului Primăriei Capitalei. Lucrurile pe care puțini le știu despre această clădire)

Motivul pentru care Biserica Sfântul Gheorghe a avut nevoie de renovări

În urma cutremurului din anul 1802, Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost grav avariată. Potrivit unor desene din arhivă, bisericii i-au căzut turlele. Apoi, lăcașul a mai fost afectat de câteva cutremure, dar și de incendii. Din această cauză, biserica a fost denumită „Sfântul Gheorghe Nou”. Mai apoi, după cutremurele din anii 1940 și 1977, biserica a trebuit să fie iarăși consolidată și renovată.

Ulterior, regimul comunist a trecut biserica pe lista clădirilor ce trebuiau demolate. A supraviețuit pentru că se afla în atenția comisiei UNESCO.

În curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București s-a aflat, din anul 1830, prima librărie românească a lui Iosif Romanov, având un mare rol în realizarea solidarității culturale și spirituale a românilor, dorință testamentară a marelui și luminatului voievod român.

Locașul de cult deține adevărate comori duhovnicești: mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu, Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, un Sfânt Epitaf lucrat de Maria Brâncoveanu, dar și candela din argint așezată deasupra mormântului voievodului. (CITEȘTE ȘI: Palatul Kretzulescu, între renascentism și baroc. Istoria clădirii Elenei Kretzulescu)

Documentarea acestui material a fost realizată de Gândul.ro.