Prăpăd în Bacău! Acoperișuri luate pe sus și mașini avariate din cauza unei vijelii

• Știri

Trei acoperișuri au fost luate de vânt și au avariat 10 mașini, în Bacău, după o vijelie care a durat mai bine de o oră şi jumătate. Subsolul unui liceu a fost inundat. Nicio persoană nu a fost rănită.

„În municipiul Bacău au fost luate de vânt trei acoperişuri. Este vorba despre acoperişul de pe strada 9 mai, de la Liceul Economic, unde au fost avariate şi două autoturisme, pe strada Nicolae Bălcescu, la nr.12, un acoperiş de bloc a fost pus la pământ şi a avariat alte şapte autoturisme, iar pe strada Alexei Tolstoi a fost avariat un autoturism tot din cauza unui acoperiş luat de vânt„, a declarat Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină şi la Liceul Fedindand I, unde se inundase subsolul. Pentru că apa era prea mică, nu s-a putut interveni cu motopompa, aşa că angajaţii liceului au trebuit să scoată apa cu mături şi făraşe pentru a evacua apa.
Potrivit reprezentanţilor ISU Bacău nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

Judeţul Bacău s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de fenomene extreme între orele 12.40 şi 14.00.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24

Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania