Preparatul ideal în zilele toride de vară, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic! E prietenos cu silueta și hidratează intens

Preparatul ideal în zilele toride de vară, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic! E prietenos cu silueta și hidratează intens
Preparatul ideal în zile de toride de vară

Sezonul cald a venit, iar în curând temperaturile caniculare își vor face și ele simțită prezența. Ei bine, în această perioadă ar trebui să fim mai atenți la alimentele pe care le consumăm, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic. În perioada verii, organismul încearcă să facă față căldurii, iar digestia încetinește. Astfel, și meniul trebuie adaptat. Preparatul ideal în zile de toride de vară, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic. E prietenos cu silueta și hidratează intens.

Potrivit Mihaelei Bilic, pe timp de vară meniul trebuie adaptat. Organismul încetinește digestia și luptă pentru a menține temperatura corpului normală, așa că nu mai trebuie solicitat și cu preparate grele. Astfel, în zilele caniculare, specialista recomandă consumul unui preparat care vine în ajutorul organismului. Acesta hidratează intens și este prietenos și cu silueta.

Preparatul ideal în zilele toride de vară

Pe timp de vară, organismul depune un efort constant pentru a menține temperatura corporală în limite normale, iar pentru a evita producerea suplimentară a căldurii, corpul reduce apetitul și preferă alimente mai ușoare. Acesta este motivul pentru care numeroase persoane simt nevoia să consume mai multe fructe, legume și lichide și mai puțină carne sau preparate grase.

Ei bine, pentru această perioadă, Mihaela Bilic a venit cu o recomandare. Aceasta spune că vara meniul trebuie adaptat, iar printre preparatele ideale se numără supele și ciorbele reci, cu legume. Acestea hidratează intens, conțin vitamine și minerale și nu suprasolicită digestia. De asemenea, sunt sărace în calorii, ceea ce le face prietenoase și cu dieta.

„Atunci când temperaturile depășesc 35 de grade Celsius, apetitul se schimbă aproape complet. Organismul încearcă să facă față căldurii, digestia încetinește, iar multe dintre preparatele grele pe care le consumăm în mod obișnuit devin greu de tolerat.

În această perioadă, hidratarea este esențială, iar alegerea alimentelor potrivite poate face diferența dintre o zi suportabilă și una în care ne simțim lipsiți de energie”, spune Mihaela Bilic.

Conform specialistei, ciorbele și supele pe care le consumăm vara trebuie să fie bogate în legume de sezon. De asemenea, pentru a simți cu adevărat savoarea acestora, Mihaela Bilic recomandă se le consumăm reci.

„De fapt, multe persoane consideră că aromele legumelor devin chiar mai plăcute după câteva ore petrecute la rece”, a mai spus Mihaela Bilic.

CITEȘTE ȘI:

Cât pește trebuie să mănânci în fiecare săptămână pentru a beneficia de Omega-3, potrivit unui dietetician

Care este ora maximă la care să mâncăm cina, potrivit Mihaelei Bilic: „Seara te bucuri cel mai mult de mâncare”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi