Acasă » Știri » Știri interne » Preşedintele KLAUS IOHANNIS i-a invitat pe premierul GRINDEANU şi ministrul Finanţelor la Cotroceni

Preşedintele KLAUS IOHANNIS i-a invitat pe premierul GRINDEANU şi ministrul Finanţelor la Cotroceni

De: Cancan 13/02/2017 | 13:27
Preşedintele KLAUS IOHANNIS i-a invitat pe premierul GRINDEANU şi ministrul Finanţelor la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis îi cheamă pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la o discuţie pe tema bugetului de stat pe anul 2017, marţi, la Cotroceni, anunţă romaniatv.net

Preşedintele i-a trimis premierului o scrisoare în care premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe sunt chemaţi la Cotroceni. „Având în vedere că astăzi (luni  – n.r.) Parlamentul României a transmis spre promulgare Legea bugetului de stat pe anul 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, consider oportună o întrevedere cu privire la cele două acte normative, la care vă invit împreună cu Ministrul Finanţelor Publice, domnul Viorel Ştefan, marţi, 14 februarie a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni”, se arată în scrisorea preşedintelui Iohannis.

Şeful statului va trebui să decidă asupra promulgării celor două proiecte aprobate de Parlament. Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, marţea trecută, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017 şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale, împotriva actelor votând PNL, USR şi PMP. Premierul Sorin Grindeanu a participat la vot, mulţumind la final parlamentarilor pentru rapiditate şi a transmis şi un mesaj către mediul de afaceri, că România va rămâne o ţară cu o economie predictibilă, arată News.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video