În plin sezon estival, nu doar litoralul sau stațiunile montane se umple de turiști. În fiecare an, țara noastră găzduiește mii de turiști din întreaga lume, fiecare cu experiențe și păreri proprii despre România. De această dată, o femeie din Cipru a vorbit despre ce a trăit aici și de ce a spus că nu va mai reveni.
România are mult potențial turistic, drept dovadă că în fiecare an se adună oameni din toată lumea. Cu toate acestea, în ultima perioadă, un factor i-a făcut pe mulți turiști să se îndepărteze de țara noastră. O femeie din Cipru a sesizat diferențele de preț din restaurante, dar și comportamentul neadecvat al unor chelneri.
În ultima vreme, prețurile pentru preparatele din restaurante au crescut destul de mult. De exemplu, în București, nota de plată este mai mare cu până la 20%, comparativ cu doi ani în urmă. În România, la un restaurant mediu, cu trei feluri de mâncare și două băuturi, costul poate ajunge la 310 lei.
Pe de altă parte, în Franța, pentru o masă similară, oamenii trebuie să scoată din buzunar aproximativ 420 de lei. Totuși, un aspect important de menționat este că salariul mediu raportat în România este de aproape trei ori mai mic decât cel din Franța.
Preţurile sunt exact ca în afară, dar salariile sunt mult sub, a spus un client care a vorbit despre prețurile din restaurantele românești.
Acest subiect a fost abordat și de turista din Cipru, care a explicat că costurile sunt puțin mai mici decât în țara de origine, însă nu a putut să nu sesizeze comportamentul nepotrivit al unor chelneri.
Aici e puţin mai ieftin decât în ţara mea, Cipru, dar unii oameni sunt ok, unii nu. Câteodată, nu. Mai ales cei care nu vorbesc engleză sunt obraznici uneori! Salariul minim este 1.900 de euro!, a declarat cipriota.
Nu este singura care a vorbit despre costurile ridicate din România. Vloggerul american Christian Grossi a vizitat de mai multe ori țara noastră în ultimii cinci ani și a explicat că nu ar mai veni din cauza prețurilor uriașe.
Acest video este pentru români. Am venit în țara voastră de peste 5 ani, iar în ultimii ani am încetat să mai vin din cauza unui singur motiv: prețurile uriașe. Am vorbit cu toți prietenii care locuiesc aici, care au afaceri aici, restaurante, hoteluri și mi-au spus numărul turiștilor din acest an este din ce în ce mai mic, a spus el într-un TikTok.