Prima reacție a mamei adolescentei de 15 ani din Suceava care a fost biciuită de iubit: ”Ei îmi spuneau că se jucau”

Prima reacție a mamei adolescentei de 15 ani din Suceava care a fost biciuită de iubit: ”Ei îmi spuneau că se jucau”
Prima reacție a mamei adolescentei de 15 ani din Suceava care a fost biciuită de iubit

Scenele de-a dreptul halucinante au fost postate în mediul online chiar, iar mama adolescentei de 15 ani are o primă reacție. Din ceea ce a declarat ea, totul era doar ”o joacă”, numai că polițiștii s-au sesizat și l-au reținut pe tânărul de 19 ani care și-a biciuit iubita. 

Tânărul a fost audiat și reținut de oamenii legii, însă filmarea postată în mediul online i-a oripilat pe toți cei care au văzut-o. Culmea, fata a încercat să-l protejeze pe iubitul său, spunând că totul a fost doar o glumă, iara mama acesteia a declarat că nu și-a dat seama că totul este grav, fiindcă cei doi îi spuneau… că se joacă. Victima, de altfel, nici nu a depus plângere împotriva iubitului său.

Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceavaa declarat că nici fata și nici mama sa nu au dorit să rămână plângere. ”Atât minora, cât şi mama sa au refuzat să depună plângere penală susţinând că acele imagini sunt filmate în luna ianuarie 2020 şi surprind o agresiune în joacă, fără a fi vorba de o agresiune reală”.

Judecătorii l-au trimis pe tânăr pentru 30 de zile după gratii pentru act sexual cu un minor. El este cercetat şi pentru lovire, dar ar putea să scape de acuzaţie.

”Îmi pare rău! Îmi pare foarte rău!”

Mama fetei insistă, potrivit observator.tv, că totul a fost o joacă, însă spune și că îi pare rău pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Spune chiar că și-a întrebat fiica, iar aceasta i-a confirmat că totul era o glumă.

(Mama agresorului): Eu n-am ştiut până n-am văzut filmarea pe Facebook. Şi când mă uitam la filmare, au venit domnii poliţişti.

(Reporter):Ce părere aveţi de filmare?

(Mama agresorului): Îmi pare rău! Îmi pare foarte rău!

(Reporter):Cum vi s-au părut imaginile?

(Mama fetei):Nici bine, nici aşa. Cum să spun. Ei îmi spuneau că se jucau. Eu am întrebat-o pe fată, a zis că se joacă. Eu nu ştiu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Brooke Shields, în costum de baie la 61 de ani. A făcut senzație în vacanța petrecută în Croația
Click.ro
Brooke Shields, în costum de baie la 61 de ani. A făcut senzație în vacanța petrecută în Croația
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Digi 24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Lidl oferă gadget-uri la prețuri mici: tabletă pentru desen la numai 12 lei
go4it.ro
Lidl oferă gadget-uri la prețuri mici: tabletă pentru desen la numai 12 lei
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Kratos vine la București!
Go4Games
Kratos vine la București!
Un cunoscut bodyguard care l-a extorcat pe Florin Salam, trimis în judecată într-un dosar de mare violență instrumentat de DIICOT
Gandul.ro
Un cunoscut bodyguard care l-a extorcat pe Florin Salam, trimis în judecată într-un dosar de mare violență instrumentat de DIICOT
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
Mediafax Italia
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...