Prima româncă suspectată de terorism, ridicată de DIICOT. Avea legături cu organizații din Orientul Mijlociu

Prima româncă suspectată de terorism, ridicată de DIICOT. Avea legături cu organizații din Orientul Mijlociu

Este prima româncă suspectată de terorism care a fost ”săltată” de procurorii DIICOT! Femeia este ar fi săvârșit infracțiunea de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, între altele.

Iată comunicatul DIICOT: ”Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara au efectuat un număr de două percheziții domiciliare, pe raza județului Timiș, la locuințele unei persoane de sex feminine.

Aceasta era suspectată de săvârșirea infracțiunilor de accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum şi deținerea de astfel de materiale, în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare și promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea unui act de terorism.

În fapt s-a reținut că, începând cu anul 2019, suspecta a cunoscut un proces treptat de radicalizare, prin intermediul contactelor stabilite în mediul virtual cu diferiți susținători ai unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu.

În acest context, suspecta a accesat în mod repetat materiale de propagandă teroristă, în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a procesului de radicalizare şi a promovat în mediul virtual, în mod repetat şi cu frecvență ridicată, mesaje de propagandă a ideilor şi conceptelor radical islamiste, specifice organizațiilor teroriste musulmane, folosind în acest scop diferite aplicaţii de mesagerie şi, de asemenea, prin intermediul sistemelor informatice şi a mijloacelor de comunicare electronică proprii”.

„Și-a exprimat în mod explicit susţinerea faţă de organizaţia teroristă”

”Astfel, prin intermediul unei reţele de socializare, utilizând diferite profile,  suspecta a dezvoltat relaţii cu diferiţi cetăţeni străini, proveniţi din areale cu problematică teroristă active, unii dintre ei  suspecţi de apartenenţă la organizația teroristă din Orientul Mijlociu. Aceşti cetăţeni străini au rolul de a recruta diferite persoane, în scopul însuşirii ideilor şi credinţelor fundamentaliste, scop în care postează constant mesaje şi simbolului specifice organizației teroriste din Orientul Mijlociu, filme şi fotografii cu arme sau luptători înarmaţi, scene de luptă, execuţii de prizonieri, pregătirea atentatorilor sinucigaşi, predici ale unor clerici radicali.

În mediul virtual, suspecta şi-a exprimat în mod explicit susţinerea faţă de organizaţia teroristă din Orientul Mijlociu şi a manifestat constant opinii radical anti-occidentale, aceasta arătându-și disponibilitatea de a lupta de partea fundamentaliștilor islamici.

Pe parcursul procesului de radicalizare, suspecta a făcut obiectul unor sesiuni de pregătire contrainformativă din partea cetățenilor străni cu care a dezvoltat relaţii de colaborare, menite să-i asigure o cât mai bună conspirativitate a activităţilor derulate şi să îngreuneze capacitățile de monitorizare din partea organelor statului. În acest sens, suspecta a început să utilizeze simultan mai multe conturi de email (până la 21 de adrese în acelaşi timp), precum şi multiple posturi telefonice şi cartele reîncărcabile, pe care era învăţată să le schimbe la intervale regulate de timp. De asemenea, la indicaţiile colaboratorilor străini, suspecta a recepţionat şi a început să folosească şi o serie de aplicaţii de tip VPN, al căror scop este criptarea comunicaţiilor dintre părţi.

Totodată, suspecta şi-a arătat disponibilitatea de a facilita venirea în România a unora dintre cetățenii străini cu care se află în legătură şi există suspiciunea că a început să recepționeze diferite sume de bani de la colaboratorii săi.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate un un telefon mobil, o cartelă telefonică, un card micro SD și 25 de cd/dvd-uri. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timiș a fost condusă o persoană, în vederea audierii”, se încheie comunicatul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia