Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în prezent într-o vizită oficială în România, unde are programate mai multe întâlniri cu liderii de la București. Liderul de la Kiev a ajuns în Capitală și a fost escortat de o coloană oficială de mașini pe traseul de la aeroport spre centrul orașului, până la Palatul Cotroceni, unde urmează să fie primit de președintele României, Nicușor Dan.
Vizita are loc într-un context regional sensibil, la câțiva ani de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. România se numără printre statele care au oferit sprijin constant Kievului încă din primele zile ale conflictului, atât prin ajutor umanitar, cât și prin colaborare în domenii strategice.

Programul oficial include ceremonia de primire la Palatul Cotroceni, urmată de discuții între cei doi șefi de stat, atât în format restrâns, cât și în cadrul unor convorbiri oficiale alături de delegațiile celor două țări. La final sunt programate declarații comune de presă.
Pe agenda discuțiilor se află consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina, dar și dezvoltarea cooperării în mai multe domenii importante, precum economia, energia, industriile de apărare și proiectele transfrontaliere.
Un alt subiect important îl reprezintă rolul României în procesul de reconstrucție a Ucrainei, precum și situația de securitate din regiunea Mării Negre. De asemenea, sunt abordate teme legate de evoluțiile geopolitice, relația transatlantică și procesul de extindere al Uniunii Europene.
Pe agenda vizitei se află și o deplasare la Baza Aeriană 86 Borcea, unde funcționează European F-16 Training Center, centrul european destinat instruirii piloților pentru avioanele de luptă F-16. Acolo sunt pregătiți piloți ucraineni pentru operarea acestor aeronave, într-un program realizat în colaborare cu parteneri internaționali.
CITEȘTE ȘI: Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare. Cine sunt cei vizați
Nicușor Dan, executat silit! Bunurile pentru care președintele României nu și-a plătit impozitul