Procurorul Radu George Bucurică, cercetat pentru că ar fi cerut favoruri sexuale într-un dosar

• Știri
Procurorul Radu George Bucurică, cercetat pentru că ar fi cerut favoruri sexuale într-un dosar

Inspecția Judiciară a exercitat, marți, acțiunea disciplinară față de procurorul George Bucurică, de la Caraş Severin, pentru că ar fi purtat conversații intime de pe WhatsApp și Facebook cu o victimă dintr-un dosar și că i-ar fi cerut să întrețină relații intime pentru o soluție favorabilă.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Radu George Bucurică, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu şi nerespectarea îndatoririi de a se abţine, atunci când procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi i) teza I din Legea nr. 303/2004”, au precizat reprezentanții Inspecției Judiciare, printr-o informare de presă.

Potrivit sursei citate, procurorul, folosindu-se de funcția sa, a iniţiat şi acceptat, în timpul urmăririi penale cât şi după sesizarea instanţei, derularea de convorbiri neoficiale cu un grad ridicat de intimitate, pe „WhatsApp” şi ,,Facebook”, cu persoana vătămată dintr-un dosar pe care îl instrumenta.

„De asemenea, procurorul a solicitat persoanei vătămate informaţii privind unii colegi de muncă ai acesteia şi a determinat-o să accepte întâlniri în afara cadrului instituţional, manifestând un comportament indecent şi solicitându-i să întreţină relaţii intime în contextul soluţionării favorabile a cauzei. Totodată, s-a reţinut, în aceste împrejurări, că procurorul a ignorat obligaţia de a se abţine de la instrumentarea dosarului. Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză”, mai arată Inspecția Judiciară.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!