Programul de tabere „ARC”, lansat marți, va reuni tinerii din diaspora și comunitățile istorice ale românilor de peste graniță

Programul de tabere „ARC”, lansat marți, va reuni tinerii din diaspora și comunitățile istorice ale românilor de peste graniță

Peste 1200 de elevi, studenți și tineri din 17 state, atât din comunitățile istorice ale românilor, cât și din diaspora vor participa, vreme de cinci săptămâni, la evenimentele programului de tabere „ARC”, a anunțat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) într-un comunicat.

Lansarea oficială a celei de-a 13-a ediție a programului „ARC”, a avut loc marți, la Sângeorz-Băi, notează Gândul.

Evenimentul de lansare de anul acesta a avut loc la Centrul Cultural “Iustin Sohorca” din Sângeorz- Băi și a adus laolaltă reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului, ai misiunilor diplomatice ale României în străinătate precum și ai autorităților publice locale județene din Bistrița – Năsăud și Neamț, potrivit comunicatului DRP.

„Mă bucur că, după aproape doi ani, reușim să fim împreună, astăzi, pentru a sărbători și a aduce un omagiu limbii, culturii și tradițiilor românești. Pentru că atunci când vorbim de taberele ARC, vorbim despre iubirea pentru limba română, iubirea de țara – mamă și nu în ultimul rând, despre dorul de acasă, pentru că, nu-i așa, oriunde ne-am afla, România este casa noastră, a celor de aici și a tuturor celor care am trăit sau trăim departe “, a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

Peste 1200 de elevi, studenți și tineri din 17 state, atât din comunitățile istorice, cât și din diaspora vor avea parte timp de cinci săptămâni de momente de neuitat cu ajutorul profesorilor și voluntarilor care susțin consolidarea identității românești prin aprofundarea cunoştinţelor de limbă română.

„Fie că vorbim de ateliere de limba română, creație, geografie, istorie sau muzică, profesorii și voluntarii noștri îi vor ghida pe acești copii minunați în marea aventură ARC!

Momente artistice deosebite

La final, ne-au fost oferite momente artistice deosebite de către tinerii din cadrul Centrului Cultural “Iustin Sohorca” și de către copiii din cadrul Școlii populare de Artă și Civilizație românească “Ciprian Porumbescu “ din Cernăuți, Ucraina.

Avem convingerea că acești tineri și elevi români care beneficiază de această experiență, vor rămâne cu amintiri de neuitat și cu prietenii frumoase”, potrivit comunicatului citat.

La eveniment au luat cuvântul și Cătălin Bota, primarul orașului Sângeorz-Băi, părintele Ioan Dâmbu, Protopop- Protopopiatul Ortodox Român Bistrița-Năsăud,Alina Gorghiu, președinte Senatului României, Mara Mareș, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, Izabela-Maria Kacso-Doboly, secretar de stat pentru Tineret, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Janina Sitaru, secretar de stat – Ministerul Afacerilor Externe, Irina-Loredana Stănculescu, consul general al României la Cernăuţi și Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!