Puțină lume știe asta despre Andra Măruță! Care e numele ei real și de la ce vine „Andra”

• Știri

Andra Măruță este una dintre cele mai apreciate artiste din România, care a cunoscut faima încă de la o vârstă fragedă, susținând de-a lungul carierei numeroase concerte, atât în țară, cât și în străinătate. Cântăreața a reușit să se facă iubită prin vocea sa, prin melodiile sale, cucerind publicul prin talentul său, însă puțină lume știe care este numele ei real și de la ce vine “Andra”.

Andra s-a născut în Câmpia Turzii, la 23 august 1986 și are una dintre cele mai bune voci feminine din țară. Numele ei real este Alexandra Irina Mihai, însă multă lume știe de “Andra“.

Este pasionată de muzică din copilărie

Andra a susținut primul spectacol pe Scena Casei de Cultură din Câmpia Turzii, când avea 7 ani, unde a fost invitata de onoare la concursul “Tip Top Minitop”. Doi ani mai târziu a participat la concursul național “Pe fir de baladă” unde a cântat muzică populară, obținând mențiune.

La 11 ani a luat premiul întai la Festivalul Concurs de Interpretare Folclorică “Toamna Berbecana” organizat de Centrul pentru Valorificarea Creației Artistice Cluj.

La inițiativa regizorului Titus Munteanu, tătal Andrei a înscris-o la un concurs pentru admiterea în școala minivedetelor de la București, fiind acceptată printre cei 12 copii, din 450 de participanți.

Primul album din cariera sa “Andra” l-a înregistrat la vârsta de 14 ani la studioul “Dr. Costi”, album ce cuprindea 10 piese în stilul pop-dance si R&B. Albumul a avut mare succes, promovând două piese de pe el “În noapte mă trezesc” și “Eu aș da” ce au devenit hit-urile anului, prima melodie a fost nominalizată la Premiile Industriei Muzicale Românești la trei secțiuni: pop, dance si R&B și a câștigat premiul pentru cel mai bun proiect de debut.

Andra s-a măritat cu prezentatorul Cătălin Măruță în urmă cu 10 ani

Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită din 23 august 2008 şi are doi copii cu soţul ei: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!