Radu Vâlcan a taxat-o pe Adela Popescu în public. „Te iubesc”. „Chiar nu îmi pasă”

Radu Vâlcan a taxat-o pe Adela Popescu în public

Prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan a plecat la munte, în timp ce partenera sa de viață, vedeta TV Adela Popescu a rămas acasă. Pe contul său de Instagram, Radu Vâlcan i-a transmis un mesaj frumoasei sale soții. 

Radu Vîlcan și Adela Popescu sunt un cuplu formidabil, iar urmăritorii lor de pe paginile de socializare sunt atenți la fiecare mesaj și la fiecare schimb de replici dintre cei doi.

„Scumpa, nu trebuie să-ți pară rău că n-ai putut veni și tu la ski. Aici este soare, nu foarte frig, puțină lume etc. Mă rog, mișto! Te iubesc, promit că o să pregătesc eu cina!?❤️☺️@adela_popescu”, a fost mesajul publicat de Radu Vâlcan.

Soția sa a comentat imediat:

„Chiar nu îmi pasă. Eu mi-am băut cafeaua în liniște, acum fac un masaj, iar mai târziu cred că plec la mall. Copiii!!!! Aoleu, copiii!”.

Radu Vâlcan a plecat la munte fără Adela Popescu

Cum a scăpat Adela Popescu de depresie

În vârstă de 32 de ani, Adela Popescu și-a amintit de perioada când l-a născut pe primul ei fiu, pe Alexandru. În cadrul unui interviu sincer, artista a mărturisit că a fost la un pas să se afunde în abisul depresiei postnatale, însă decizia de a se întoarce mai repede pe sticlă, la cârma emisiunii “Vorbește Lumea” a ajutat-o enorm. Potrivit mărturisirilor făcute chiar de ea, faptul că era răsfățată de colegele de la machiaj și nu numai înainte de fiecare ediție i-a ridicat moralul, mai ales că atunci când era acasă, nu avea timp mai deloc pentru ea. Desigur, un rol important în această luptă cu depresia l-a avut și soțul ei, Radu Vâlcan, care s-a implicat în creșterea lui Alexandru. De altfel, prezentatorul TV este foarte prezent și în viața celui de-al doilea fiu, Andrei.

“Mă gândeam de ce pe mine m-a ajutat foarte mult să mă întorc la emisiune, după două luni. Pentru că, dintr-o dată, după două luni în care mă simţeam groaznică, nu aveam timp nici să mă spăl, vorbesc serios, mergeam cu copilul la toaletă de multe ori. Îl luam cu mine, adică luam căruciorul să fie acolo. Cineva, dintr-o dată, mă machia, mă coafa şi mă uitam în oglindă şi arătam bine. Şi asta m-a ajutat să depăşesc perioada cu bine, să nu intru într-o depresie postnatală”, a declarat Adela Popescu în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Citește și: Adela Popescu, totul despre botezul celui de-al doilea copil: ”Vor fi în jur de 80 de invitați”

Vedeta de la Pro TV i-a dăruit al doilea băiețel lui Radu Vâlcan în urmă cu aproape două luni. Adela Popescu a stat după cinci ore în travaliu, iar, la final, medicii i-au spus că are un băiețel perfect sănătos.

“Gataaaaaa! Uraaaa! ???? Iată chipul meu obosit, imediat ce am ieșit din sala de nașteri, după cinci ore grele de travaliu. O fotografie mai bună nu am, dar sper să simțiți și voi fericirea nemăsurată pe care o simt eu că „flățiolul’ e bine, sănătos, voios și mâncăcios. Vă pupăm toți patru! ❤ Radu Vâlcan”, a scris vedeta de la Pro TV pe o rețea de socializare în decembrie 2018.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!