În urmă cu o săptămână, La Baia Mare, o fetiță de cinci ani a fost batjocorită iar apoi ucisă. Polițiștii au avut un cerc de aproximativ 20 suspecți, redus apoi la doi. Dar acum situația se schimbă radical. Suspect este chiar tatăl copilei.
Polițiștii și procurorii au anunțat că cercul suspecților a fost restrâns la mai puțin de 10 persoane și că se așteaptă rezultatul probelor ADN. Între suspecți se află chiar tatăl fetiței.
Rezultatele urmează să ajungă la începutul săptămânii viitoare, iar acestea vor arăta cu siguranță cine este criminalul.
Între timp, anchetatorii au mai făcut, tot astăzi, o serie de descinderi în cartierul în care locuia micuța Estera și au săltat zeci de copii pe care i-a condus la audieri.
Copiii au fost puși să recunoască mai multe persoane din fotografii, dar și să dea probe ADN.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a lansat un demers unic pentru administrația locală din România: a anunțat că își oferă indemnizația de 10.000 de lei drept recompensă pentru prinderea celui care a omorât-o pe micuța Estera.
Estera, o fetiţă de 5 ani, a fost violată şi apoi ucisă luni, 30 aprilie 2018, în Baia Mare. Luni seara, în jurul orei 23.30, în urma unui apel la 112, se anunța că o fetiţă în vârstă de cinci ani dispăruse de la domiciliu, în jurul orei 15.00, de pe strada Electrolizei.
Trupul fetiței a fost descoperit fără viața în apropierea zonei în care locuia, anunță observator.tv.