Răsturnare de situație în cazul Danei Roba! Daniel Balaciu ar fi premeditat totul, iar complice i-a fost chiar fratele lui: „Să îmi fure banii și să mă omoare”

Răsturnare de situație în cazul Danei Roba! Daniel Balaciu ar fi premeditat totul, iar complice i-a fost chiar fratele lui: „Să îmi fure banii și să mă omoare”

După mai bine de o lună de când Dana Roba (31 de ani) a fost bătută cu bestialitate și lovită în cap de opt ori cu ciocanul de către soțul său, noi detalii ies la iveală. Se pară că Daniel Balaciu ar fi premeditat totul și l-ar fi avut drept complice chiar pe fratele său. Descoperirile anchetatorilor i-au lăsat mască pe mulți.

După ce a fost mutilată de propriul soț, Dana Roba încearcă să revină la viața sa de dinainte. Din fericire, medicii au reușit să o salveze, iar acum make-up artista este în afara oricărui pericol. Însă, calvarul ei este departe de a se termina și noi detalii cutremurătoare ies la iveală. Se pare că soțul ar fi premeditat totul.

S-au făcut descoperiri terifiante. Telefonul lui Daniel Balaciu a fost analizat și s-a ajuns la concluzia că bărbatul ar fi premeditat totul și l-ar fi avut complice chiar pe fratele lui. În timp, ce Dana Roba agoniza și se zbătea între viață și moarte, soțul vorbea prin mesaje cu fratele lui, acesta din urmă spunându-i lui Daniel să o omoare și să îi fure toți banii.

„Am auzit că judecătorii s-au uitat în telefonul lui Daniel și s-a ajuns la concluzia că el a premeditat totul cu fratele lui. S-au găsit mesaje în telefonul lui în care vorbea cu fratele său și își ziceau unul altuia să îmi fure banii (n.r. 20.000 euro) și să mă omoare. Deci, tot ce s-a întâmplat în acea dimineață nu a fost nimic întâmplător”, a declarat Dana Roba, potrivit click.ro.

(CITEȘTE ȘI: DECIZIA RADICALĂ LUATĂ DE DANA ROBA, DUPĂ CE MEDICII I-AU SCOS BANDAJELE DE LA MÂINI. A FĂCUT ANUNȚUL CU OCHII ÎN LACRIMI: ”ÎȘI VOR DA SEAMA!”)

Dana Roba, la un pas de moarte

După ce și-a lovit soția cu ciocanul în cap și a bătut-o crunt, Daniel Balaciu a lăsat-o să zacă într-o baltă de sânge. Bărbatul părea că așteaptă ca make-up artista să își dea ultima suflare, însă, în cele din urmă, s-a lăsat înduplecat și a chemat ajutoare. Chiar Dana Roba povestea că își implora soțul să sune la Ambulanță și să o salveze.

În cele din urmă, după o discuție telefonică și de teama consecințelor faptelor sale, Daniel Balaciu s-a lăsat înduplecat și a chemat ajutoare. Astfel, Dana Roba a primit o nouă șansă la viață, iar medicii au făcut tot ce au putut pentru a o pune pe picioare.

„Mă întreba încontinuu: «N-ai murit?!». I-am spus că îmi este rău și nu mai pot și îl imploram să sune. El a sunat la ambulanță, după ce m-am rugat de el. În ultimă fază i-am spus: «Sună la ambulanță! Este mai ușor să faci 15 ani de închisoare decât 25!».

A ieșit, a vorbit la telefon cu cineva care i-a spus să cheme ambulanța ca să scape mai ușor. Un minut de cădere a avut și a chemat ambulanță. Minutul acela m-a făcut să fiu astăzi în viață”, declara Dana Roba, potrivit fanatik.ro.

(VEZI ȘI: MESAJUL HALUCINANT PRIMIT DE DANA ROBA DE LA SOȚUL EI. IREAL CE I-A TRANSMIS DANIEL BALACIU DIRECT DIN ÎNCHISOARE: ”SĂ-L IERTE DUMNEZEU!”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Click.ro
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”