Reacția neașteptată a unei profesoare, după ce a primit banii pentru lucrările corectate la BAC: „Voi face demersurile necesare”

Reacția neașteptată a unei profesoare, după ce a primit banii pentru lucrările corectate la BAC: „Voi face demersurile necesare”

O profesoară a unui colegiu de renume a avut parte de o surpriză neplăcută în momentul în care a primit banii pe care îi merita după corectarea lucrărilor din sesiunea de vară a Bacalaureatului. Cadrul didactic a reacționat în consecință, declarându-se pe deplin nemulțumită.

Profesorii care s-au ocupat de corectatul lucrărilor examenului de Bacalaureat au primit suma de bani aferentă pentru munca depusă. Totuși, iată că nemulțumirile au început să apară, după ce s-a descoperit că unele cadre didactice nu au putut să își acopere nici măcar cheltuiala făcută pe drum în ziua în care au ajuns la corectatul lucrărilor.

VEZI ȘI: LA LIMITA INCREDIBILULUI! CUM A PUTUT O ELEVĂ DIN BUCUREȘTI SĂ AIBĂ MEDIA 9,45 LA ADMITERE, DAR NU A INTRAT LA NICIUN LICEU.

Cum a reacționat o profesoară după ce a primit banii pentru lucrările corectate la BAC

Profesoara Colegiului Național „Sf. Sava” și-a strigat nemulțumirea pe Facebook, după ce a primit din partea statului o sumă foarte mică pentru lucrările corectate la examenul de Bacalaureat în sesiunea de vară. Aceasta și-a început discursul, explicând în primă fază că a fost chemată inițial pentru 17 lucrări, însă, în momentul în care a ajuns la centrul de corectare, a descoperit că a mai rămas cu 6 lucrări. CZE i-a transmis atunci cadrului didactic faptul că între timp au apărut mai mulți profesori corectori și era nevoie ca lucrările să ajungă pentru toată lumea.

CITEȘTE ȘI: CE NOTĂ RUȘINOASĂ A OBȚINUT DAN CAPATOS, LA BACALAUREAT. PREZENTATORUL DE LA ANTENA STARS A FOST DAT AFARĂ DIN EXAMEN

Acesta nu a fost singurul aspect care a deranjat-o la culme pe profesoară. După ce a depus un dosar uriaș pentru a putea participa la corectarea lucrărilor și a muncit mai mult decât s-ar fi așteptat din cauza platformei, răsplata nu a fost pe măsura așteptărilor. Aceasta a primit suma de 22 de lei din partea statului, ceea ce a reprezentat aproximativ 3,66 lei pentru fiecare lucrare.

„Pentru aceasta sumă am completat mai întâi două contracte, două declarații, două angajamente, am lăsat o copie a cărții de identitate, o adeverință prin care se certifica faptul că sunt profesor. Adică un ditamai dosarul. Oameni buni, 22 de lei! Adică 3,66 lei pentru fiecare lucrare. Voi face demersuri să virez această sumă în contul Ministerului Educației. Eu vreau să fiu voluntar!”, a scris profesoara pe contul său de Facebook.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!