Real Madrid s-aimpus cu 3-1 (2-1) în meciul restanţă din cadrul rundei a XVI-a din La Liga pe care l-a susţinut în depalsare cu Leganes. În urma acestui succes, echipa pregătită de Zinedine Zidane a urcat pe locul 3 în La Liga.
Leganes a deschis surprinzător scorul prin Bustinza în minutul 6. Bucuria gazdelor nu a durat decât cinci minute, Lucas aducând în minutul 11 egalarea. În minutul 29 „galacticii” au preluat conducerea pe tabela de marcaj graţie reuşitei lui Casemiro, 2-1 fiind şi scorul cu care cele două echipe au intrat la cabine.
După pauză cei care au impus ritmul au fost tot elevii lui Zinedine Zidane, care au reuşit să mai puncteze în poarta lui Leganes în ultimul minut al partidei prin Ramos care a fructificat un penalty. S-a terminat 3-1 pentru Real Madrid, care în urma acestui succes a devansat în clasament Valencia urcând pe locul 3 în La Liga cu 48 de puncte după Barcelona are are 62 de puncte şi Atletico Madrid cu 55 de puncte.
În următorul meci din campionat, Real Madrid va primi pe „Santiago Bernabeu” sâmbătă de la ora 17:15 vizita formaţiei Alaves într-un meci contând pentru etapa a XXV-a din La Liga. După acest meci, Real va juca în deplasare cu Espanyol după care va primi pe teren propriu pe Getafe, partida urmând a reprezenta ultimul test pentru „galactici” înaintea duelului de foc din returul optimilor de finală ale Champions League din Franţa cu PSG, meci care va avea loc pe 6 martie.
Iată clasamentul în La Liga:
1 Barcelona 24 19 5 0 62-11 62
2 Atl. Madrid 24 16 7 1 36-9 55
3 Real Madrid 24 14 6 4 58-27 48
4 Valencia 24 14 4 6 47-28 46
5 Sevilla 24 12 3 9 31-35 39
6 Villarreal 24 11 5 8 35-29 38
7 Eibar 24 10 5 9 32-36 35
8 Girona 24 9 7 8 34-30 34
9 Getafe 24 8 9 7 29-21 33
10 Betis 24 10 3 11 41-50 33
11 Celta Vigo 24 9 5 10 41-37 32
12 Real Sociedad 24 8 5 11 46-45 29
13 Leganes 24 8 5 11 21-28 29
14 Ath. Bilbao 24 6 10 8 24-27 28
16 Espanyol 24 6 9 9 22-32 27
17 Levante 24 3 11 10 21-38 20
18 Las Palmas 24 5 3 16 18-52 18
19 La Coruna 24 4 5 15 24-53 17
20 Malaga 24 3 4 17 15-38 13