Acasă » Știri » Știri externe » Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Programul complet al vizitei

Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Programul complet al vizitei

De: Daniel Matei 28/04/2026 | 13:20
Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Programul complet al vizitei
Sursa foto: Profimedia

Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au început pe 27 aprilie 2026 o vizită de stat de patru zile în Statele Unite, un moment cu puternică încărcătură simbolică, organizat în contextul aniversării a 250 de ani de la independența americană.

Turneul oficial a debutat la Washington, D.C., unde cuplul regal a fost întâmpinat de președintele Donald Trump și prima doamnă Melania Trump. Programul primei zile a inclus o întâlnire oficială la Casa Albă, urmată de o recepție și o petrecere în grădină organizată de Ambasada Marii Britanii, la care au participat sute de invitați din mediul politic, cultural și științific.

Unul dintre cele mai importante momente ale vizitei are loc pe 28 aprilie, când regele Charles urmează să susțină un discurs în fața Congresului SUA. De altfel, evenimentul este unul extrem de rar, Charles fiind doar al doilea monarh britanic care face acest lucru, după regina Elisabeta a II-a, în 1991. În aceeași zi este programată și o cină de stat la Casa Albă, considerată punctul culminant al vizitei diplomatice, scrie People.

Regele Charles, vizită istorică în Statele Unite

După oprirea din capitală, agenda continuă pe 29 aprilie la New York, unde cuplul regal va vizita Memorialul 9/11 și va participa la evenimente culturale și comunitare. Regina Camilla are programată și o apariție specială la Biblioteca Publică din New York, unde va marca un moment simbolic legat de universul „Winnie the Pooh”.

Vizita se încheie pe 30 aprilie în statul Virginia, cu întâlniri comunitare și evenimente dedicate celebrării relațiilor bilaterale, inclusiv o petrecere în aer liber organizată în contextul aniversării independenței SUA.

Dincolo de protocol și ceremonii, această deplasare a lui Charles și a soției sale este considerată una dintre cele mai importante misiuni externe ale regelui de la urcarea pe tron. Scopul principal este consolidarea relației istorice dintre Regatul Unit și Statele Unite, într-un context global tensionat, dar și reafirmarea cooperării în domenii precum securitatea, economia și schimbările climatice, notează sursa citată.

CITEȘTE ȘI:

Ce omagiu emoționant i-a adus Kate Middleton Reginei Elisabeta. Marea Britanie a marcat împlinirea a 100 de ani de la nașterea suveranei

„Atacul brutal” al Prințului Harry împotriva tatălui său după moartea Prințesei Diana. Ce a spus despre „traumele” din copilărie

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News