Dintru începuturi așezate în tihna satului românesc, acolo unde fiecare lucru își avea vremea și rostul său, se ivește această mâncărică de murături – hrană simplă, dar plină de înțelesuri.
Nu este doar o alcătuire de gusturi, ci o mărturie a cumpătării și a priceperii gospodărești, în care nimic nu se risipește și totul se preface în binecuvântare.
Prin cuvântul și pilda sa, Maica Ecaterina ne îndeamnă să păstrăm aceste rânduieli, ca pe niște odoare de suflet, căci în ele se află rădăcina noastră, tăcută și statornică. Într-o lume grăbită, asemenea bucate ne cheamă la liniște, la răbdare și la aducere-aminte.
Pentru această lucrare culinară, se cuvine a pregăti:
Murăturile, de vor fi prea iuți la gust ori încărcate de sare, se spală iute în apă rece, spre a le domoli asprimea. Nu se țin mult în apă, ca să nu-și piardă firea lor. Apoi se taie cu grijă, nici prea mari, nici prea mărunte, ci astfel încât să se împletească bine în mâncare.
Această lucrare cere răbdare, căci din felul în care sunt pregătite murăturile se arată și bunătatea mâncării la sfârșit.

Se ia o tigaie adâncă sau un ceaun și se pune la foc domol. Se toarnă untdelemnul și, după ce s-a încălzit, se adaugă ceapa tocată.
Ceapa se lasă să se pătrundă încet, amestecând din când în când, până ce se înmoaie și capătă culoare aurie, răspândind miros dulce și îmbietor. Această temelie este inima mâncării, iar de felul în care este lucrată depinde întreaga armonie a gustului.
Peste ceapa bine pătrunsă se adaugă murăturile pregătite. Se amestecă ușor, fără grabă, lăsându-le să se cunoască unele cu altele.
Se lasă pe foc câteva minute, ca să înceapă a-și lăsa zeama și a se împrieteni cu dulceața cepei. În această clipă, gusturile încep a se așeza și a se liniști.
Se adaugă apoi bulionul, sucul de roșii și roșiile în bulion, turnate cu grijă peste amestec.
Se amestecă temeinic, până ce toate se leagă într-o singură alcătuire, nici prea groasă, nici prea subțire. Roșiile aduc rotunjime și blândețe gustului, împăcând iuțeala murăturilor.
Se presară piper după cum socotește fiecare și se adaugă cimbru, care dă mâncării o mireasmă caldă și adâncă.
La sare se cuvine multă cumpătare, căci murăturile au deja destulă. Se gustă și se potrivește numai dacă este nevoie, fără prisosință.
Mâncarea se lasă la foc mic, să fiarbă în tihnă vreme de 30–40 de minute. Nu se grăbește, căci numai în răbdare se desăvârșesc gusturile.
Din când în când se amestecă, ca să nu se prindă. Dacă zeama scade prea tare, se poate adăuga puțină apă, cât să păstreze o bună rânduială a texturii.
Când mâncarea s-a legat și a căpătat chip de tocăniță groasă, se ia de pe foc. Nu se slujește îndată, ci se lasă puțin să se odihnească, pentru ca aromele să se adune și să se limpezească.
Se poate așeza pe masă alături de mămăligă caldă sau pâine proaspătă, spre hrănirea trupului și bucuria sufletului.
Așa cum această mâncărică adună laolaltă gusturi felurite și le aduce în bună înțelegere, tot astfel și viața omului se împlinește în dragoste și răbdare, și așa ne spune și Protoiereul Igor Gagarin:
„În dragoste se descoperă în om tot ce-i mai minunat în el. Fiecare dintre noi e ca un mugurel care poate deveni o floare superbă.”
Să ne fie această hrană nu doar spre întărirea trupului, ci și spre aducere-aminte că în lucrurile simple se ascunde adesea cea mai adâncă frumusețe.
CITEȘTE ȘI: Orez de post pufos și aromat: rețeta Maicii Minodora de la Mănăstirea Lăpuș