Revine Simona Halep pe teren?! Judecător TAS: “S-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul ei”

Simona Halep / sursă foto: captură video

Simona Halep (31 de ani) a fost depistată pozitiv la un control efectuat la US Open 2022 și a fost suspendată provizoriu din circuitul WTA. Sportiva ar putea reveni, însă, pe teren mult mai devreme de cât se așteptau fanii. Cristian Jura, judecător la TAS, a făcut marele anunț!

Potrivit PROSPORT.RO, ex-liderul WTA ar fi dovedit că Roxadustatul a ajuns în organismul ei accidental printr-un supliment contaminat, pe a cărui etichetă nu era trecută prezența substanței care i-a adus sportivei noastre suspendarea provizorie.

(VEZI AICI: SIMONA HALEP, DIN NOU PE TEREN, ÎN PLIN SCANDAL DE DOPAJ! UNDE A FOST FILMATĂ | VIDEO)

“Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet”, a declarat Jura.

Revine Simona Halep pe teren?! “Una dintre condiții a fost îndeplinită”

În aceste condiții, Simona Halep are șanse mari să scape de suspendare. “Sportiva se află, în continuare, în acest moment între ridicarea suspendării, respectiv eliminarea oricăror sancțiuni, și suspendarea de 4 ani din activitatea sportivă. Suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping: să se stabilească foarte clar modul în care a pătruns substanța în organism și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive.

Una dintre condiții a fost îndeplinită, s-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organismul sportivei. Urmează ca sportiva să demonstreze și lipsa vinovăției și a neglijenței. Adică, sportivul sau altă persoană să dovedească faptul că Simona nu a știut sau suspectat și că nu putea în mod rezonabil să știe sau să suspecteze, chiar prin manifestarea celei mai atente precauții, faptul că a folosit sau că i s-au administrat substanțe interzise sau că a folosit metode interzise”, a mai precizează Jura.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia